Secţia de fotbal a CSM Slatina pune în aplicare o concepţie unitară de antrenament şi joc. Mai exact, antrenorii de la toate nivelurile vor antrena aceleaşi principii de joc, care le va permite juniorilor să progreseze rapid, dar mai ales să se adapteze uşor rigorilor impuse de banca tehnică a echipei de seniori.

Selecţionerul Dan Oprescu, care a calificat naționala Under 19 la Turul de Elită din această primăvară, le-a prezentat, miercuri, 17 ianuarie,  antrenorilor slătineni metodologia clubului.

Strategie bine pusă la punct în cadrul echipei CSM Slatina, care s-a organizat profesionsit în vara anului trecut. Pe lângă echipa de seniori, al cărei obiectiv este accederea în eşaloanele superioare ale fotbalului, au fost puse bazele unui centru puternic de copii şi juniori. Din această iarnă, se pune în aplicare o strategie unitară, astfel încât antrenorii să antreneze aceleaşi principii. Prin aceasta se doreşte ca toţi jucătorii clubului să fie familiarizaţi cu acelaşi model de joc.

Selecţionerul naţionalei Under 19, Dan Oprescu, consilier tehnic al CSM Slatina, le-a prezentat antrenorilor din cadrul clubului metodologia unitară, care va fi pusă în aplicare de toţi cei care se ocupă de sportivii secţiei de fotbal.

Este un concept unitar, cu specific pe vârste. Mai exact, nimeni nu se va antrena şi juca după ureche. Ceea ce vor antrena şi juca seniorii, vor lucra şi juca şi juniorii, bineînţeles adaptat cerinţelor de vârstă. Aceste concept va fi implementat pe etape, însă din această iarnă toţi antrenorii vor aplica aceleaşi metode”, a declarat coordonatorul Centrului de Copii şi Juniori de la CSM Slatina, Marius Popa.

Odată cu implementarea acestei strategii, antrenorul echipei CSM Slatina, Bobi Verdeş, are o misiune mult mai uşoară atunci când va convoca la echipa mare jucători tineri, de perspectivă, din propria pepinieră.

Se va lucra, de la juniori, până la seniori, după aceeaşi metodologie. Modelul de joc, de antrenament va fi acelaşi, de la copii şi juniori, până la seniori. Când vor face pasul la echipa de seniori, să cunoască sistemul nostru de joc”, a precizat şi antrenorul echipei mari, Bobi Verdeş.

În conceperea metodologiei clubului CSM Slatina, realizată de Dan Oprescu, acesta a ţinut cont de specificul fotbalului românesc, specificul fotbalului din zona Olteniei şi de tendinţele moderne ale fotbalului. Miercuri, acesta a prezentat prima etapă a metodologiei, lucru necesar întrucât juniorii şi seniorii îşi încep activitatea în această perioadă.

Articol de Simona Ciocioană