Demarat în iunie 2022, proiectul cofinanțat din Fondul Social European a avut obiectivul de a consolida capacitatea ONG-urilor și partenerilor de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local.

În cadrul proiectului, în baza unui program educațional furnizat de Academia Națională de Fotbal, 71 de persoane au fost formate ca manageri sportivi.

De asemenea, pe durata programului, au fost organizate 48 de grupuri de lucru cu participarea a peste 800 de persoane pentru identificarea soluțiilor privind facilitarea unei mai bune colaborări între unitățile administrativ-teritoriale și ONG-uri. În plus, în urma celor 4 workshop-uri desfășurate în tot acest timp, s-au conturat concluziile în vederea elaborării Ghidului de bune practici pe această temă, între timp acesta fiind finalizat.

AJF Hunedoara a avut ca parteneri în acest proiect: Consiliul Județean Hunedoara, Primăria Municipiului Petroșani, Primăria Municipiului Hunedoara, Primăria Orașului Hațeg, Primăria Orașului Geoagiu, Primăria Comunei Sântămăria Orlea și Primăria Comunei Crișcior.