Echipa comunei Zetea a câștigat faza județeană a Cupei Satelor, competiție dedicată copiilor sub 13 ani din mediul rural și va reprezenta Harghita la turneul regional al întrecerii organizate de Federația Română de Fotbal.

În faza finală a competiției care s-a desfășurat la nivel județean a triumfat formația din Zetea, care s-a impus în ultimul act cu 2-0 în fața echipei comunei Remețea.

În confruntarea pentru locul 3, s-au întâlnit reprezentantele comunelor Lupeni și Feliceni, prima câștigând întâlnirea cu 1-0.

În total, 19 echipe din județul Harghita au fost angrenate în prima ediție a Cupei Satelor, competiție organizată de Federația Română de Fotbal în parteneriat cu Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Câștigătoarea Cupei Satelor, adică întreg lotul, alături de profesorul antrenor, va însoți echipa națională a României în deplasarea din Norvegia contând pentru partida din preliminariile Euro 2020 (7 iunie 2019), vor participa la toate acțiunile lotului din acea săptămână și vor trăi alături de tricolori o experiență de neuitat!