Campionatul Județean de Fotbal, Liga a IV-a, și-a desfășurat duminică dimineață cea de-a 20-a etapă a acestui sezon, rundă în care s-au marcat peste 45 de goluri.

Lupta la vârf continuă între Luceafărul Mihai Eminescu și Transdor Tudora. Ambele formații au învins fără emoții, la scor. Luceafărul s-a impus pe teren propriu cu scorul de 14-2 împotriva celor de la Speranța Dumbrăvița, într-un meci în care atacantul Vlad Dolhescu a marcat 6 goluri, iar Transdor Tudora a câștigat în deplasarea de la Avântul Albești cu scorul de 7-1.

Tot în această etapă, portarul-golgeter de la Sănătatea Darabani, Alin Andruș, a ajuns la 5 goluri marcate in acest sezon, toate din penalty, după ce a transformat o nouă lovitură de pedeapsă în partida câștigată cu scorul de 5-0 în fața celor de la Europa Hilișeu.

În clasamentul Ligii a IV-a din județul Botoșani. Transdor Tudora e lider cu 53 de puncte, fiind urmată de Luceafărul Mihai Eminescu, formație ce are 51 de puncte, dar și un meci mai puțin. Pe locul trei se află Sănătatea Darabani, echipă ce are însă doar 36 de puncte.

ETAPA 20
Rapid Ungureni – Sportivul Truşești    2-1
Sănătatea Darabani – Europa Hilişeu    5-0
Avântul Albești – Transdor Tudora    1-7
AS Bucecea – Flacăra Vlăsineşti    2-6
Luceafărul – Speranța Dumbrăvița    14-2
CS Răchiţi – Viitorul Blândești        1-3
ProSport Vf. Câmpului – Fl. Flămânzi    3-0
Bucovina Rogojești a stat.

CLASAMENT:
1. TransDor Tudora        19 j – 53 pct
2. Luceafărul Mihai Eminescu    18 j – 51 pct
3. Sănătatea Darabani        19 j – 36 pct
4. Europa Hilişeu        18 j – 35 pct
5. Avântul Albeşti        19 j – 34 pct
6. Sportivul Truşeşti        18 j – 28 pct
7. Flacăra Vlăsineşti        19 j – 28 pct
8. CS Răchiţi            18 j – 22 pct
9. ProSport Vf. Câmpului    19 j – 22 pct
10. Viitorul Blândeşti        18 j – 20 pct
11. Rapid Ungureni        19 j – 18 pct
12. Bucovina Rogojeşti        18 j – 17 pct
13. Speranţa Dumbrăviţa    19 j – 14 pct
14. Flacăra Flămânzi        19 j – 13 pct
15. AS Bucecea        19 j – 7 pct

IONUŢ TABULTOC (BOTOŞANI)