Parteneriatul dintre Asociația Județeană de Fotbal Bacău și Asociația de Fotbal și Atletism din Westfalia, a doua cea mai mare asociație sportivă din Germania, a ajuns la borna cu numărul 8.
“Suntem bucuroși că inițiativa demarată în anul 2014 continuă an de an și crește în valoare. Antrenorii din județul nostru au avut posibilitatea să afle cele mai noi tendințe în domeniu de la tehnicieni din țara în care fotbalul nu mai are nevoie de reclamă”, a spus Cristian Sava, președintele Asociației Județene de Fotbal Bacău. Timp de două zile, antrenorii din județul Bacău au participat la patru module de curs teoretic, dar și practic, cu tehnicieni cu experiență și expertiză în fotbalul german, Thomas Berndsen și Ricardo Bock.
Temele au vizat pregătirea copiilor și juniorilor, începând cu cei de la U6, dar și modalități de atragere a celor mici către fotbal. Nu în ultimul rând, antrenorilor băcăuani le-a fost prezentat noul proiect pilot din Germania, “Fotbalul de stradă la noi acasă”, cu forme de joc pentru juniorii U6 și U9.
La finalul celor două zile de curs, cei prezenți au fost recompensați cu diplome de participare din partea Asociației de Fotbal și Atletism din Westfalia.
Articol de Daniel Lazăr