În cadrul manifestărilor dedicate aniversării a 120 ani de fotbal în Arad, vineri, 18 octombrie, pe terenul Şega, a avut loc Junior Cup Grassrouts la fotbal mixt (echipe formate din trei fete şi trei băieţi), eveniment ajuns la ediția a 4-a.

Organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean, Primăria Arad, Consiliul Judeţean Arad şi Universitatea Aurel Vlaicu, întrecerea a strâns la start un număr record de echipe, 16, meritul principal revenindu-i prof. Flavius Stoica, în rol de iniţiator.

Echipele au fost repartizate în patru grupe, în semifinale ajungând cele mai valoroase echipe: Şc. Gimn. Aurel Vlaicu Arad – Şc. Gimn. Regina Maria Arad 1-1 (2-1, după lovituri de departajare) şi Şc. Gimn. Vladimirescu – Şc. Gimn. Caius Iacob 2-0. Finala mică: Regina Maria – Caius Iacob 3-1. Finala mare: Vladimirescu – Aurel Vlaicu 1-0.

Clasament final:
1.Şc. Gimn. Vladimirescu (prof. Sugar Daniel)
2.Şc. Gimn. Aurel Vlaicu (prof. Stoica Flavius şi prof. Călin Nicoleta)
3.Şc. Gimn. Regina Maria (prof. Ţigan Cristian)
4.Şc. Gimn. Caius Iacob (prof. Gligan Mircea)

Au mai participat: Şc. Gimn. Aron Cotruş Arad, Lic. Tehn. Sântana, Şc. Gimn. Nicolae Balcescu Arad, Şc. Gimn. Mihai Eminescu Arad, Şc. Gimn. Şimand, Şc. Gimn. Şiştarovăţ, Şc. Gimn. Horia, Şc. Gimn. Andrei Şaguna, Şc. Gimn. Iosif Moldovan Arad, Colegiul Pedagogic Arad, Lic. Săvârşin şi Lic. Vinga

Un premiu special, pentru cea mai bună jucătoare, a fost oferit Andreei Turc (Aurel Vlaicu Arad).

Lotul echipei câştigătoare de la Şc. Gimn. Vladimirescu: Favian Rus, Matias Pop, Ştefania Trif, Sonia Godeanca, Kevin Dobrei, Melisa Han, Fineas Han, Estera Kiss, Erik Kuncz, Nicolas Pal, Patricia Roşca şi Antonia Sarca. Prof: Daniel Şugar.

Festivitatea de premiere a fost oficiată de Adrian Lucaci, preşedintele AJF Arad, prof. Rodica Lucian, inspector de specialitate Educaţie Fizică şi Sport ISJ Arad şi Gabriel Hărduţ, preşedintele Comisiei de Copii şi Juniori AJF Arad.

Final de an aglomerat

Continuăm seria acţiunilor dedicate aniversării a 120 de ani de fotbal în Arad. Cu sprijinul partenerilor tradiţionali – Consiliul Judeţean Arad, Primăria Arad şi Universitatea Aurel Vlaicu – vor urma, până la finalul acestui an, acţiuni precum: Cupa Universitas, Cupa Tăcerii pentru persoane cu dizabilități (surdo-muți), Arad Cup, elevi gimnaziu; Nicolas Indoor Cup, clasele 0-1; Arad Kids Cup, copii de grădiniță şi Cupa Moș Crăciun, ciclul primar” – a declarat Adrian Lucaci, preşedintele AJF Arad.