ISJ Arad şi Vlaicu X  sunt câștigătoarele ediției din acest an a Cupei Firmelor şi Instituţiilor, respectiv a Campionatul Cartierelor.

Prinse în calendarul manifestărilor dedicate celor 120 de ani de fotbal în România, AJF Arad – în parteneriat cu Consiliul Judeţean Arad, Primăria Arad şi Universitatea Aurel Vlaicu – a finalizat două proiecte de suflet, în care au fost implicaţi sute de participanţi. Pe „sinteticul” de pe Şega, nouă formaţii s-au întrecut în ediţia inaugurală a Cupei Firmelor și Instituțiilor.

Pentru trofeu au rămas să se lupte cele mai bune echipe, cu mulţi fotbalişti activi în teren, Inspectoratului Școlar Județean Arad trecând, scor 2-1 (goluri: Mărcuţ-2, respectiv, Martin) de Penitenciarul Arad. Pe ultima treaptă a podiumului de premiere a urcat echipa Poliţiei Locale Arad, care a dispus cu 3-1 de Themis Baroul Arad.

Fiecărei echipe participante i s-a acordat o diplomă, o plachetă, iar finalistele s-au ales și cu medalii și cupe. Premierea a fost efectuată de Adrian Lucaci, președintele AJF, alături de Nelu Iovescu, manager de proiect.

Lotul campionilor de la ISJ Arad: Cristian Irimia, Florin Rusu, Beniamin Șumăndan, Dorel Mutică, Georgian Hulbăr, Dinu Donca, Teodor Mihuț, Paul Barta, Cristian Țigan, Sergiu Popa, Paul Iovescu, Dragoș Purtan, Flavius Brândușe, Alexandru Andea, Daniel Mărcuș, Ionel Dulhaz, Claudiu Ardelean, Cirpian Balaban, Flavius Dreghici și Silviu Puia, în timp ce Penitenciarul Arad i-a aliniat pe: Adrian Ilieș, Cosmin Bun, Sorin Martin, Marius Costea, Paul Jurik, Mihai Porcescu, Adrian Coanca, Laurențiu Olariu, Florin Cozma, Sergiu Chiș, Andrei Clompel, Cosmin Lucaci, Cosmin Crișan, Adrian Viciu, Brian Okroș, Raul Cofan, Alexandru Anghel și Mihai Lionti.

O poveste de succes

La baza sportivă „Trei colegi” din cartierul Bujac s-au disputat jocurile finale în Campionatul Cartierelor. Rezultate: FC Gai – Fulgerul Arad 4-1 şi Capitain’s Team Bujac – Vlaicu X 2-3 – în semifinale; Capitain’s Team Bujac – Fulgerul 6-0 – în finala mică şi Vlaicu X – FC Gai 1-0 – în marea finală.

Clasamentul final al ediției 2019 a Campionatul Cartierelor:
1.Vlaicu X;
2.FC Gai;
3.Capitain’s Team Bujac;
4.Fulgerul;
5.Piața Arenei;
6.FC Central;
7.Real Gai;
8.Aradul Nou.

Lotul echipei campioane, Vlaicu X: Adrian Nicoli, Norbert Polgar, Flavius Marinaș, Alexandru Breabănu, Andrei Bodescu, Mircea Strîmtorean, Victor Bezedea, Claudiu Ghiță, Aurelian Todoran și Vlad Bogdan.

Număr record de echipe!

Cifre impresionante la e treia ediţie a Cupei Satelor Arad la fotbal, competiţie cu caracter naţional. AJF Arad, manager de proiect Andras Mako, a reuşit să adune la start 56 de echipe şi un număr de peste 1100 de practicanţi ai sportului rege. Vor fi 14 etape zonale, câştigătoarele şi cele mai bune două locuri doi urmând a se califica la cele patru zone semifinale, urmate de un turneu final în patru, care va desemna câştigătoarea Cupei Satelor Arad 2019.