Acesta a fost unul împărțit în două, practic și teoretic, fiecare dintre aceste sesiuni au avut alocate câte două zile de studiu.

La deschiderea cursurilor au participat mai mulți invitați din cadrul Federației Române de Fotbal: Mihai Stoichiță, președintele Comisiei Tehnice FRF, Dumitru Dumitriu și Aurel Țicleanu, membri ai aceeași comisii.

De asemenea, și noul selecționer al echipei naționale a României, Cosmin Contra, le-a ținut un discursul cursanților.

Printre lectorii care vor susține lecții în fața cursanților se vor afla Sandu Tăbârcă, membru în Comisia Tehnică a FRF, Lucian Vișcoțel, Mihai Ianovschi, Vlad Ungureanu și Christine Cioboată.

Următorul modul va avea loc în perioada 16-20 octombrie, iar examenul final pentru obținerea Licenței UEFA A va avea loc în februarie 2018.

Cei 26 de participanți la cursuri sunt: Tiberiu Bălan, Giani Kiriță, Adrian Mutu, Nicolae Grigore, Alin Popescu, Lucian Giurcă, Valentin Ivan, Constantin Fălina, Darius Miclea, Dorin Mudura, Bogdan Frangulea, Mihai Olteanu, Ciprian Mocanu, Răzvan Cozma, Stere Banoti, Emil Georgescu, Cristian Niculea, Paul Leșeanu, Ovidiu Comșa, Marius Păun, Vasile Ionică, Nicolae Sadaca, Constantin Felegeanu, Alexadru Vienescu, Irina Giurgiu, Speranța Popescu.