În contextul în care piramida competițională la nivel juvenil nu prevedea o competiție națională dedicată categoriei de vârstă Under 15, iar competițiile cu caracter județean nu furnizau un număr de partide suficient de mare și cu un nivel competitiv suficient de ridicat pentru formarea tinerilor talentați, FRF lansează din acest an competiția Liga Elitelor U15. Prezentarea oficială a competiției poate fi accesată AICI

Felix Grigore, manager competiții FRF, detaliază acest nou proiect: “Era imperios necesar să oferim acestei categorii de vârstă o competiție cu multe meciuri, de nivel înalt, prin care vârfurile generației să se poată șlefui. Doar așa vom furniza echipelor reprezentative și cluburilor de seniori jucători de calitate care să obțină performanțe europene și internaționale. Participanții și publicul vor descoperi noutăți în acest format, precum eliminarea temporară a jucătorilor care va încuraja sportivitatea și fair-play-ul de la cele mai fragede vârste”.

În formatul de succes al Ligii Elitelor U17 și U19, furnizând astfel și o cotinuitate competițională pentru jucătorii de perspectivă descoperiți prin intermediul primei ediții a Turneului Speranțelor U14, noua competiție se dorește o provocare atât pentru echipele de juniori ale cluburilor afiliate FRF, cât și petru cele ale cluburilor neafiliate, care se pot înscrie în competiție la nivel AJF/AMFB.

Pentru Ion Geolgău, manager scouting FRF, proiectul Ligii Elitelor U15 completează extraordinar rezultatele Turneului Speranțelor: “Peste 100 de jucători sub 14 ani au fost selectați timp de un an de zile, prin multiple filtre de selecție, pentru a alcătui un lot lărgit al României U15. Exigența în selecție, de la referenții județeni până la membrii Comisiei Tehnice FRF, a furnizat rezultate care ne dau mari speranțe pe viitor. Dar acești tineri aveau nevoie acum de competiție, de meciuri într-un ritm bine calculat și confruntări cu adversări puternici. De aceea, consider Liga Elitelor U15 un proiect esențial pentru formarea viitoarelor reprezentative ale României.”
 

Regulamentul oficial al competiției poate fi accesat AICI