Astăzi, Casa Fotbalului a primit vizita a 17 copii de la Fundația Concordia, care au fost însoțiți și un reprezentant înscris în programul de voluntariat al FRF. Cei mici au făcut turul clădurii împreună cu fostul internațional Miodrag Belodedici, alături de care s-au fotografiat și căruia i-au cerut autografe.
Grupul de copii s-a mutat apoi pe Arena Națională, stadionul pe care, pe 7 septembrie, România va întâlni Grecia în preliminariile EURO 2016.
În această săptămână, tot ca parte din acțiunile FIFA Fair Play Days, Federația Română de Fotbal va dona Fundației Policy Center for Roma and Minorities mingi pentru antrenamentul unor grupe de fotbal din cadrul Cluburilor de Educație Alternativă din școlile gimnaziale 134, 147 și 148, din sectorul 5.
Pe 7 septembrie, 11 voluntari de la Asociația Foișorul de Foc, 16 voluntari de la ASE și 8 voluntari de la Policy Center for Roma and Minorities se vor alătura acțiunilor de voluntariat din ziua meciului România – Grecia, pentru un schimb de experiență.
A doua zi după meciul cu Grecia, FRF va dona Fundației Esco Plus o minge semnata de Anghel Iordănescu, Aurel Țicleanu, Ion Vlădoiu, Ionuț Badea, Viorel Moldovan, Miodrag Belodedici, Ciprian Paraschiv, care va fi licitată în scopul strângerii de fonduri pentru construirea unui centru social.
Aceste acțiuni contribuie la îndeplinirea obiectivului specific 2.2 din Planul Strategic pentru Dezvoltarea Fotbalului din România 2015-2020, având în planul de acțiuni ”creșterea numărului proiectelor de CSR”.