Federația Română de Fotbal continuă seria evenimentelor care oficializează semnarea de parteneriate strategice cu actori importanți din business, potrivit strategiei comerciale elaborate în toamna anului trecut și care are drept obiectiv asigurarea suportului optim pentru performanța sportivă. Un nou membru, cu care împărtășim aceleași valori și aceeași viziune, se alătură familiei fotbalului românesc și echipei naționale de fotbal a României.

Avem plăcerea să invităm reprezentanții instituțiilor media, vineri, 28 august 2015, la conferința de presă a președintelui Răzvan Burleanu dedicată semnării noului parteneriat. Evenimentul va începe la ora 09:30 și se va desfășura la Stejarii Country Club (str. Jandarmeriei nr. 1, București).