Născut la București, pe 11 martie 1954, Nicolae Manea și-a început cariera de fotbalist la Rapid București, club de care a fost legat toată viața. Fostul atacant a mai trecut pe la Steaua și pe la Gloria Bistrița, înainte de a se retrage și a se apuca de antrenorat. 
 
Le-a pregătit pe Drobeta Turnu Severin, Unirea Dej, FC Bihor, Rapid, Ceahlăul, Gloria Bistrița și Corona Brașov. În perioada 2001-2005, Manea a fost selecționerul reprezentativei de tineret a României. 
 
Ca jucător, a bifat o selecție în tricoul echipei naționale. 
 
Federația Română de Fotbal își exprimă condoleanțele și regretă dispariția lui Nicolae Manea.
 
Trupul neînsuflețit se află depus la biserica Sfânta Paraschiva, înmormântarea urmând a avea loc miercuri la cimitirul Străulești 2.