Având în vedere că începând cu luna octombrie 2023, activitatea de agent care activează în fotbal va fi reglementată de noul Regulament FIFA privind agenții din domeniul fotbalului, toți cei care doresc să presteze activități reglementate de acest regulament trebuie să obțină o licență de agent emisă de FIFA.

Pentru obținerea respectivei licențe este necesară înscrierea în platforma FIFA: https://agents.fifa.com/home și susținerea unui examen. FIFA organizeaza anual două astfel de examene, primul dintre acestea fiind programat a se desfășura la data de 19 aprilie 2023.

Termenul limită pentru înscrierea la acest examen este 15 martie 2023.

Precizăm că examenul mai sus menționat poate fi susținut la sediul oricărei federații de fotbal naționale membră a FIFA (inclusiv FRF), la alegerea candidatului. În situația susținerii examenului la sediul FRF, taxa de examen este de 150 de euro în lei, la cursul BNR din ziua respectivă.

Examenul va fi susținut în format online (candidatul având obligatia de a-și aduce propriul laptop) într-una din limbile engleză, franceză sau spaniolă.

În ceea ce privește materialele de studiu din cuprinsul cărora vor fi formulate întrebările, acestea se regăsesc pe platforma FIFA mai sus menționată și vor fi următoarele, cu mențiunea că Secretariatul General al FIFA poate include și alte regulamente în bibliografie (fiind recomandat a fi verificate informațiile publicate în platformă cât mai des posibil):

(i) FIFA Football Agents Regulations;
(ii) FIFA Regulations on the Status and Transfer of Players;
(iii) FIFA Statutes;
(iv) FIFA Code of Ethics;
(v) FIFA Disciplinary Code; and
(vi) FIFA Guardians: Child Safeguarding Toolkit.

Pentru orice alte informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail: transfers@frf.ro.