Pe 26 mai, la Centrul echipelor Naționale de fotbal de la Vadul lui Vodă, în Moldova, a avut loc Adunarea Generală a FMF.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, în calitatea sa de membru în Comitetul Executiv UEFA, a fost prezent la eveniment. Alături de acesta s-au mai aflat și alți oaspeți, precum: Elkhan Mammadov, director al Asociațiilor Europene membre FIFA, Denis Bastari, manager UEFA al programului HatTrick, Gianni Manca, Forward Programme Coordinator FIFA, și Lorenzo Cavallari, Forward Programme Coordinator FIFA.

Răzvan Burleanu a luat cuvântul și a subliniat importanța prieteniei dintre cele două federații, care în august 2019 au semnat un parteneriat între FRF și FMF, cu scopul de a facilita schimbul de informații, cunoștințe și implementarea mecanismelor comune. Președintele FRF a menționat proiectele de dezvoltare a fotbalului inițiate de Federația Moldovenească de Fotbal, în special UEFA Playmakers, We Play Strong, Fotbal în Școli și La Firul Ierbii.

“Vă transmit salutul Președintelui UEFA, Aleksander Ceferin, și al membrilor Comitetului Executiv al UEFA. În ultimul an ați făcut progrese importante pentru profesionalizarea persoanelor implicate în fotbal la toate nivelurile. Un deziderat al dvs. s-a transformat într-o certitudine. Crearea Academiei Federației Moldovenești de Fotbal este un pas important, aș zice esențial, pentru ridicarea nivelului de performanță fotbalistică. Cu atât mai mult mă bucur cu cât Academia Federației Moldovenești este unul dintre rezultatele parteneriatului federației dumneavoastră cu Federația Română de Fotbal. Academia noastră de Fotbal de la București a fost inspirațională pentru dvs. UEFA și Federația Română de Fotbal felicită inițiativa dumneavoastră și vă asigur că Academia Moldovenească va beneficia de tot sprijinul din partea Academiei Naționale de Fotbal din România dar și a UEFA în îndeplinirea obiectivelor și consolidarea educației fotbalistice. Să nu uităm sprijinul permanent, îndrumarea pe care le oferă UEFA. Vă îndemn să fiți prezenți la apelurile UEFA și să accesați programele pe care le lansează permanent” a fost o parte din discursul pe care președintele FRF, Răzvan Burleanu, l-a susținut în fața celor prezenți la eveniment.