În prima din cele patru ediții din 2015 ale revistei, Răzvan Burleanu punctează, într-un material care evaluează activitatea ca președinte al FRF, faptul că ”fiecare zi este o finală! Dincolo de atribuțiile și responsabilitățile unui conducător de asociație națională, trebuie să recunosc că lista provocărilor zilnice este mult mai vastă”
 
60.000 de cititori din industrie are revista PanStadia & Arena Management la nivel global
 
”După 24 de ani de izolare în practici inerțiale, m-am aflat în situația, alături de echipa mea, de a construi nu doar pe un teren viran, ci și de a elimina anumite zone contraproductive pentru a facilita dezvoltarea fotbalului românesc”, completează Răzvan Burleanu pentru PanStadia & Arena Management.
 
”Nu avem oponenți în afara obiectivelor pe care ni le-am asumat și a proiectelor pe care le dezvoltăm. Iar arbitri în această confruntare sunt suporterii fotbalului din România”, e concluzia președintelui FRF.