În data de 27 iunie 2023, Federația Română de Fotbal organizează concursul pentru obținerea calității de delegat de joc pentru sezoanele 2023/24 și 2024/25.

Examenul urmează să aibă loc la Centrul Național de Fotbal Buftea, la stadion, începând cu ora 11:00. Candidații sunt rugați să se prezinte la locație la ora 10:00 cu un act de identitate.

LISTA CANDIDAȚILOR ADMIȘI ȘI RESPINȘI PENTRU CONCURS

Examenul va consta într-un test grilă care va conține un număr de 30 de întrebări, fiecare cu trei variante de răspuns, dintre care una corectă.

Cele 30 de întrebări sunt împărțite în trei secțiuni, după cum urmează: 10 întrebări din Regulamentul de organizare a activității fotbalistice, 10 întrebări din Regulamentul Disciplinar și 10 întrebări din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare la data de 01.06.2023.