Şedinţa care a avut loc pe 18 august, la Casa Fotbalului, cu prilejul stabilirii programului competiţional al sezonului 2015-2016 al Ligii 3, a adus şi lămuriri în ceea ce priveşte formatul în care se desfăşura.

Cele 74 de participante la competiţie, care va debuta pe 29 august, au fost împărţite în 5 serii, una cu 14 echipe (seria 1) şi restul cu câte 15. În aceste condiţii, Liga 3 se va desfăşura într-un format de sezon regulat, fără play-off şi/sau play-out, la fel ca şi în campionatul precedent.

Ca şi în ediţia trecută, campioanele celor cinci serii vor promova direct în Liga 2.

96 de echipe din sezonul 2016-2017

Principala modificare va avea loc în ceea ce priveşte retrogradarea din Liga 3, ca o consecinţă a schimbării sistemului competiţional din sezonul 2016-2017, când se va trece la un sistem de şase serii a câte 16 echipe.

De aceea, la finalul ediţiei 2015-2016 vor retrograda:

► toate ocupatele ultimului loc din seriile alcătuite din 15 echipe
► echipa cu cel mai slab punctaj dintre toate ocupantele locului 14 din cele cinci serii

În sezonul 2016-2017 al Ligii 3 vor evolua cele 11 echipe retrogradate din eşalonul secund şi 21 de campioane judeţene rezultate în urma barajului de promovare din Liga 4.

Datele de disputare ale etapelor sezonului regulat vor fi aprobate în şedinţa Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal care va avea loc pe 20 august 2015.