Federația Română de Fotbal salută parteneriatul încheiat astăzi între Atletico Madrid și Regal Sport Club București, în urma căruia se vor pune bazele unei academii de fotbal a campioanei Spaniei în România.

Reprezentanții celor două cluburi au semnat astăzi un contract de colaborare, pentru o perioadă de 4 ani, cu scopul de a înființa, în exclusivitate, Academia de Fotbal Atletico de Madrid.
 
La ceremonie au participat Enrique Cerezo, președintele clubului Atletico Madrid, Emilio Guttierez, director general al clubului spaniol, Claudiu Florică, director general Regal Sport Club București și Mihai Badea, președinte al clubului român. 
 
”Academia de Fotbal Atletico de Madrid este prima școală deschisă de clubul nostru în Europa. Am ales România pentru că există o comunitate românească puternică în Spania și pentru că suntem legați sufletește de București, orașul în care am câștigat UEFA Europa League în 2012”, a declarat Enrique Cerezo, președintele lui Atletico Madrid.
 
”Inițiativa reprezintă o șansă extraordinară pentru generația de mâine a fotbalului românesc de a se forma într-un sistem de pregătire și recrutare pentru înalta performanță de nivel european”, a declarat Claudiu Florică, director general al Regal Sport Club București.
 
În baza contractului semnat, Atletico Madrid va avea dreptul de preempțiune pentru selectarea oricărui jucător al clubului din România pentru a fi transferat la Atletico sau, prin intermediere, la alte echipe din Spania.
 
La ceremonia de astăzi, din partea Federației Române de Fotbal a fost prezent și directorul tehnic Anghel Iordănescu, care a ținut să felicite inițiativa acestei importante colaborări.