Patru ore mai târziu după colegii lor de la Târgu Mureş, juniorii Centrului de Excelenţă din oraşul de pe râul Bega primesc vizita echipei situate, după 15 etape,  pe locul secund în seria Vest. Partida se va disputa pe terenul sintetic de la Baza 2.

Burghele şi Manolache, golgeteri în Liga Elitelor

După 15 etape disputate în 2015, echipa pregătită de Adrian Văsâi ocupă locul 5 în seria Vest, cu două locuri deasupra Centrului de Excelenţă de la Târgu Mureş. Antonio Manolache şi Florin Burghele sunt cei mai buni marcatori în Liga Elitelor, ambii cu câte şase reuşite. Onişa este următorul pe lista marcatorilor cu patru reuşite. În Campionatul Naţional de Juniori B, acolo unde echipa Centrului de Excelenţă Timişoara ocupă primul loc în clasamentul seria a cincea, cel mai bun marcator este Fabio Trip, autor a nouă goluri.

În meciurile disputate în Liga Elitelor U17, banderola de căpitan a fost purtată de Nicolae Manea (şapte meciuri) şi Vlad Chera (opt partide), Manea fiind şi cel mai des folosit în partidele de campionat disputate până acum, cu un total de 1.184 de minute. Pentru cea de-a doua parte a sezonului, Adrian Văsâi va avea la dispoziţie trei jucători noi, Adrian Lazăr, Călin Jurj şi Alexandru Talpoş.

Iată şi lotul cu care Adrian Văsâi va aborda etapele rămase de disputat din Liga Elitelor şi Campionatul Naţional de Juniori B:

– Sebastian Barbu şi Adrian Pădure – portari

– Adrian Stoianovici, Darius Țiereanu, Nicolae Manea, Denis Giosu, Denis Casian, Raul Popa, Antonio Manolache, Rareș Deta, Mihael Onişa, Vlad Chera, Florin Burghele, Răzvan Pițigoi, Fabio Trip, Marius Şimăndan, Alexandru Goța, Mihail Bănceanu, Dragoş Coroiu, Andrei Doda, Andrei Feti, Darius Leucian, Laurențiu Constantini, Alexandru Rusu, Adrian Lazăr, Călin Jurj şi Alexandru Talpoş – jucători de câmp