Mai puțin de 25% dintre copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani efectuează minimum 60 de minute de activitate fizică pe zi, așa cum recomandă Organizația Mondială a Sănătății, potrivit unui studiu cu privire la activitatea fizică efectuată de copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, din familiile cu venituri mici din zonele urbane din România.
 
Pentru a promova activitatea fizică în rândul copiilor, Federația Mondială a Inimii (WHF) și Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA) în parteneriat cu Fundația Română Inimii lansează programul „Cu mișcare, inima e zâmbitoare!”. Programul va fi implementat pe parcursul următoarelor luni, în șase şcoli din cartierele unde locuiesc familii cu venituri mici din orașele București, Cluj și Timișoara.
 
Sub sloganul „Fii activ, iubește-ţi inima!”, copiii din aceste școli vor învăța importanța activității fizice și vor fi încurajați să fie mai activi. În acest sens, au fost dezvoltate materiale şi o serie de activități pentru a inspira antrenorii și profesorii de sport să-i încurajeze pe copii să facă activitate fizică zilnic într-un mod mai distractiv, precum și pentru a ajuta părinții, profesorii şi antrenorii să înțeleagă modul în care copiii pot trece peste barierele activității fizice zilnice precum lipsa de timp, supra-competitivitatea și lipsa cunoștințelor asupra beneficiilor activității fizice.
 
Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, la care au fost prezenți Iris Hugo-Bouvier, reprezentant UEFA, Gregoire Labhardt, reprezentant al Federației Mondiale a Inimii, Conf. Dr. Ioan Mircea Coman, preşedintele Fundaţiei Române a Inimii, Dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu, preşedintele Societății Române de Cardiologie, Aurel Ticleanu, managerul departamentului scouting din cadrul FRF, și Florin Șari, manager CSR (Responsabilitate Socială) în cadrul FRF, domnul Aurel Țicleanu a fost numit Ambasador al proiectului ”Cu mișcare, inima e zâmbitoare!”. 
 
„Inactivitatea fizică este unul dintre principalii factori de risc modificabili pentru bolile cardiovasculare, iar stabilirea obiceiurilor sănătoase încă din copilărie este esențială pentru a rămâne sănătoși toată viaţa. Să fii activ într-un oraș mare poate fi o provocare; acesta este şi motivul pentru care campania a fost special concepută pentru a încuraja copiii (7-12 ani) care trăiesc în familii cu venituri mici din orașe să efectueze mai multă activitate fizică”, spune Johanna Ralston, CEO-ul Federației Mondiale a Inimii.
 
Materialele educaționale pentru copii și ghidul de practică pentru profesori şi părinți cu privire la beneficiile activității fizice, dezvoltate în cadrul acestei campanii, vor fi disponibile gratuit. Materialele le oferă copiilor sfaturi practice și idei despre cum să fie mai activi la școală dar și acasă. Activitățile sportive (cum ar fi fotbalul) adăugă distracție pentru întreaga zi, sunt accesibile şi au efecte pozitive asupra sănătăţii, copiii devenind mai puternici, mai încrezători în sine şi mai sociabili. 
 
În școlile înscrise în campanie, copiii vor participa la un concurs de mers pe jos ce va pune accent pe creșterea activității fizice zilnice, mai degrabă decât pe competitivitate. 
 
Studiul cu privire la activitatea fizică efectuată de copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani a fost realizat de către Institutul Naţional de Sănătate Publică din România. Au participat 843 părinți și 948 copii (438 băieți și 510 fete) din 16 școli din București, Cluj și Timișoara.

Foto: Octav Ganea