Trialul dedicat tinerilor jucători români din Spania și Portugalia se va desfășura în perioada 19-21 februarie, la Sevilla. La conferința de presă de astăzi în care a fost prezentată noua acțiune de scouting au participat Aurel Țicleanu, managerul Departamentului de Scouting din cadrul FRF, și Miodrag Belodedici, consilierul președintelui FRF și șeful delegației care are rolul de a găsi cei mai valoroși juniori din Spania.
 
”În cele 15 luni în care au trecut de la prima acțiune de selecție în străinătate, ce a avut loc tot în Spania, în jur de 40 de noi jucători au îmbrăcat măcar o dată tricoul României. Pentru a avea o echipă națională care să obțină performanțe atât în 2020, când vom găzdui partide la EURO, cât și la următoarele turnee finale, trebuie să ne asigurăm că, încă de acum, cunoaștem toți jucătorii români, indiferent de vârstă sau de țara în care aceștia joacă. Ne dorim să testăm în jur de o sută de juniori la acțiunea din această lună”, a declarat Aurel Țicleanu.
 
Managerul Departamentului de Scouting din cadrul FRF a mai punctat: ”Pe lângă acțiunile de selecție, realizăm și monitorizarea video, cu ajutorul DVD-urilor, a tinerilor jucători din afara țării. În total, baza noastră de date cuprinde 1.500 de copii de toate vârstele. În acest an ne dorim să revenim în Germania, de această dată în sud, pentru a avea posibilitatea de a-i testa și pe juniorii noștri din Austria și Elveția. De asemenea, e posibil să ne întoarcem și în Franța, unde în 2015 am mers la o săptămână după atacurile teroriste, iar mulți dintre cei confirmați nu s-au mai prezentat. De asemenea, analizăm oportunitatea unor astfel de acțiuni în Anglia și Grecia”.
 
Acțiunea din Spania va fi a șasea de acest gen organizată de Departamentul de Scouting al FRF. Va fi pentru a doua oară când antrenorii federali vor ajunge în Spania: în octombrie 2014, la Madrid, au fost testați juniorii români născuți în anul 2000. În aceeași lună, doi dintre juniorii testați au debutat pentru reprezentativa U15 a României: Andrei Mierlea (Rayo Vallecano) și Robert Bairam (Real Madrid). Între timp, au mai fost organizate și alte acțiuni de selecție pentru tinerii din Ungaria, Germania și Benelux, Italia și Franța.
 

Moment emoționant după trei decenii

Viitoarea acțiunea de selecție îi trezește lui Miodrag Belodedici amintiri plăcute din carieră: în urmă cu trei decenii, la Sevilla, cucerea prima din cele două Cupe ale Campionilor din palmares. ”Va fi un moment emoționant pentru mine, nu îmi vine să cred că deja au trecut treizeci de ani de la cea mai importantă performanță din fotbalul românesc. Îmi doresc ca prin intermediul acestui trial să descoperim jucători care să facă parte dintr-o nouă generație de succes a României”, a mărturisit fostul internațional, titular în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986 câștigată de Steaua în fața Barcelonei.
 
Acțiunea de selecție la care sunt invitați tinerii români care evoluează în Spania și Portugalia se va desfășura la complexul sportiv Ciudad Deportiva Ramón Cisneros Palacios, de lângă Universidad Pablo de Olavide (UPO) din Sevilla. Adresa exactă este: Carretera de Utrera, Km. 1, 41005 Montequinto, Sevilla, Spania.