În cadrul Congresului UEFA de la Roma din 7 februarie 2019, Aleksander Čeferin a fost votat pentru un nou mandat la președinția forului european. Slovenul susținut de Federația Română de Fotbal încă de la precedentele alegeri, din 2016, a fost unicul candidat la scrutinul din acest an.

În vârstă de 51 de ani, Čeferin și-a câștigat dreptul de a conduce forul de la Nyon pentru încă 4 ani, rol pe care îl îndeplinește încă din septembrie 2016.

„Sunt onorat și vă mulțumesc pentru încredere. Într-o lume aflată în permanentă schimbare, lumea fotbalului trebuie să facă mai mult decât să se adapteze. Trebuie să anticipăm și să provocăm schimbarea”, a fost mesajul său după realegere.

Președintele UEFA a făcut referire și la importantul eveniment găzduit pe continent anul viitor: „EURO 2020, organizat în 12 orașe, transmite un mesaj de unitate, deschidere și toleranță în întreaga Europă”.

Tot în cadrul Congresului a avut loc votul privind membrii Comitetului Executiv al UEFA. Cele 7 locuri, cu mandat în perioada 2019-2023, au fost ocupate de: Sándor Csányi (Ungaria, 49 de voturi), Luis Rubiales (Spain, 47 – membru nou), Davor Šuker (Croația, 47), Fernando Gomes (Portugalia, 45), Jesper Møller Christensen (Danemarca, 40 – membru nou), Armand Duka (Albania, 36 – membru nou), Andrii Pavelko (Ucraina, 27 – membru nou). De asemenea, Florence Hardouin (Franța) a fost realeasă pentru un nou mandat de patru ani ca reprezentantă a fotbalului feminin în Comitetul Executiv UEFA.