În cadrul ședinței Comitetului Executiv de astăzi, 13 iulie 2023, s-au luat două decizii importante în ceea ce privește organizarea meciurilor de fotbal în România.

Ca urmare a faptului că în sezonul precendent s-a înregistrat cel mai mare număr de spectatori din ultimii 14 ani, pentru a încuraja și mai mult deplasarea suporterilor echipelor oaspete, care oricum au un cost suplimentar de deplasare, și pentru a evita practicarea unor prețuri mai mari cu scopul de a descuraja prezența acestora, s-au stabilit prețuri maxime pentru biletele suporterilor oaspeți, în limita a 5% din capacitatea totală a stadionului, după cum urmează:

  • 50 de lei pentru meciurile din Superliga și meciurile din Cupa României Betano, începând din faza grupelor.
  • 30 de lei pentru toate celelalte competiții și alte faze ale Cupei României Betano.

De asemenea, o modificare importantă s-a făcut și în Regulamentul Disciplinar. Dacă până acum a exista sancțiunea de interzicere a jocului pe propriul stadion, începând de azi aceasta sancțiune a fost înlocuită cu cea în care se poate juca pe propriul teren, dar fără spectatori. Există și o excepție, copiii sub 14 ani însoțiți corespunzător, adică un adult la maximum 10 copii, vor avea acces pe stadion chiar dacă acesta este suspendat. Dacă un grup este format din mai mult de 10 copii, dar de maximum 20 de copii, atunci grupul respectiv va fi însoțit de doi adulți.