Disputat pe Cluj Arena, ultimul act al Campionatului Naţional Universitar de Fotbal, competiţie ajunsă la a doua ediţie, i-a adus faţă în faţă pe studenţii de la universităţile "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca şi "Lucian Blaga" din Sibiu (foto jos, în tricouri roşii). Clujenii, finalişti ai întrecerii în ediţia inaugurală, au reuşit să îşi adjudece titlul după o victorie categorică în faţa sibienilor, scor 6-0. În finala mică, Universitatea "Constantin Brâncuşi" Târgu Jiu, campioana en-titre, s-a impus cu 3-0 în faţa UNEFS Bucureşti.

Cu o formulă din care nu au lipsit jucători de la formaţia locală din Liga 2,  "U" Cluj, echipa de la "Babeş-Bolyai" a condus la pauză prin golurile reuşite de Ionaşcu şi Hâmpea. "Decarul" Andreas Calcan (foto, jos), a dus scorul la 3-0, după reluare. Colegul său de la "U" Cluj, Greu, a reuşit o dublă, iar a şasea reuşită i-a aparţinut aceluiaşi Ionaşcu.

Calcan, MVP-ul competiţiei

După fluierul de final al partidei a urmat festivitatea de premiere, trofeele şi diplomele fiind înmânate de legenda Universităţii Cluj, Remus Câmpeanu. Căpitanul clujenilor, Andreas Calcan, a primit trofeul pentru cel mai bun jucător al turneului.

“Am reuşit să câştigăm, asta ne-am propus şi mă bucur foarte mult. A fost un nivel destul de ridicat, dar astăzi am fost mai buni, am avut dorinţă şi atitudine şi ne bucurăm că am reuşit să intrăm în istoria UBB-ului”, a declarat Calcan.

”Sunt foarte emoţionat, UBB a devenit campioană naţională în acest an, le mulţumesc băieţilor şi tuturor celor care s-au implicat în acest eveniment. A contat foarte mult şi aportul jucătorilor de la Universitatea Cluj. Sunt extrem de fericit, acum mergem la Campionatul European Universitar, sper să am aceeaşi echipă alături de mine şi să facem cinste Clujului şi României”, a declarat antrenorul UBB-ului, Septimiu Ormenişan pentru CjSport.ro.

Echipa de start folosită de campioni în meciul cu Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu a fost Vaida – Popa, Crişan, Ionescu, Ionaşcu – Boboc, Rogozan  – Greu, Calcan, Hâmpea – Al. Pop, în timp ce portarul Iura şi jucătorii de câmp Muntean, Kereki şi Vălean au luat loc pe banca de rezerve.

Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca va reprezenta ţara noastră la Jocurile Universitare Europene din Croaţia, care se vor disputa la Rijeka şi Zagreb, în perioada 11 – 20 iulie 2016.