FOTO: Beach Soccer IPA Romania

În perioada 21-24 iunie 2026, plaja din Jupiter a fost gazda Cupei Jupiter, cea mai mare competiție de fotbal pe plajă, organizată de IPA Regiunea 12 București, în parteneriat cu IPA Secția Română și Federația Română de Fotbal!

Ediția din acest an a avut o semnificație specială, marcând 15 ani de la prima ediție a competiției. La start s-au aliniat 26 de echipe din întreaga țară, care au oferit patru zile de meciuri spectaculoase, într-o atmosferă animată de încurajările spectatorilor prezenți pe plajă.

Trofeul ediției a fost câștigat de IPA Regiunea 2 Harghita, formație care a încheiat faza grupelor cu cel mai bun golaveraj din grupa D. În semifinale, harghitenii au învins IPA Regiunea 5 Constanța, trimițând echipa în finala mică, iar în ultimul act s-au impus cu 4-3 în fața SMFN București, adjudecându-și titlul de campioană a Cupei Jupiter 2026.

Clasamentul final al competiției:

  1. Ipa Regiunea 2 Harghita
  2. SMFN București
  3. IPA Regiunea 5 Constanța