Timp de trei zile, Federaţia Română de Fotbal, în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice, a organizat o serie de manifestări cu caracter cultural şi sportiv, dedicate pluralismului cultural şi etnic, sub titlul Cupa Diversităţii.

Evenimentul a debutat vineri, 21 octombrie, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, cu un vernisaj al expoziţiilor de fotografie şi arte plastice, la care au participat deputații Zsolt Molnar și Giureci Slobodan Ghera. Din partea Departamentul pentru Relaţii Interetnice au asistat secretarul de stat Amet Aledin și subsecretarul de stat Lacziko Enikö, iar din partea Federaţiei Române de Fotbal au fost prezenţi Florin Șari şi Diana Pirciu.

”Casa Fotbalului a fost în acest week-end gazdă primitoare pentru arta plastică și arta fotografică, demonstrând încă odată că fotbalul este un fenomen social care are capacitatea de integrare și de promovare a valorilor. Atât fotbalul, cât și arta sunt forme de exprimare a respectului pentru aproapele nostru, a libertății, a egalității de șanse și meritocrației. Ne bucură în mod deosebit că am putut organiza această întâlnire fericită între fotbal și artă, în special pentru că turneul Cupa Diversității celebrează cel mai de preț bun pe care societatea noastră îl are, și anume oamenii ei”, a declarat Florin Şari, managerul de responsabilitate socială și bună guvernanță al Federaţiei Române de Fotbal.

Evenimentul s-a bucurat de interes în rândul celor prezenţi, fiind prezente 100 de persoane şi s-a încheiat cu tragerea la sorţi a programului campionatului de fotbal al minorităţilor, la care au participat zece echipe. Acestea au fost împărţite în două grupe de câte cinci, după cum urmează: grecii, maghiarii, sârbii, turcii şi ucrainenii în grupa A, în timp ce ruşii lipoveni, croaţii, italienii, tătarii şi rutenii au evoluat în grupa B.

Tătarii au câştigat finala cu maghiarii

Campionatul de fotbal a debutat sâmbătă, pe terenul sintetic al Complexului Naţional de Fotbal Buftea. Faza grupelor a fost una plină cu meciuri spectaculoase, în care cuvântul de ordine a fost fair-play. Deşi s-a luptat pentru fiecare balon, duelurile au fost purtate cu sportivitate, fără a se consemna incidente violente sau accidentări.

Campioana en-titre, echipa tătarilor (foto, în stânga) s-a calificat în semifinale după ce a câştigat toate meciurile jucate în grupe, în timp ce grupa A a fost câştigată de maghiari (foto, în dreapta). Ultimele semifinaliste au fost decise la golaveraj, grecii având câştig de cauză în faţa ucrainenilor, în timp ce croaţii au mers mai departe în faţa ruşilor lipoveni.

În semifinale, disputate duminică, în aceeaşi locaţie, maghiarii au învins la limită echipa croaţilor, scor 1-0, în timp ce tătarii au trecut cu 4-1 de greci. Tătarii şi-au păstrat titlul de campioni cucerit în ediţia precedentă, după ce i-au învins în finală pe maghiari cu 2-0, ultimul loc de pe podium revenindu-le croaţilor, învingători în finala mică cu 3-2, în duelul cu grecii.

Evenimentul a cuprins şi o dezbatere pe tema prevenirii şi eliminării rasismului în sport şi modalităţi de promovare a schimbului de bune practici în combaterea discriminării, care s-a desfăşurat sâmbătă, la Casa Fotbalului şi la care au participat fostul comentator sportiv Ionel Stoica, fostul internaţional Tibor Selymeş, managerul de responsabilitate socială și bună guvernanță al Federaţiei Române de Fotbal, Florin Şari şi deputatul Giureci Slobodan Ghera.

Potrivit fostului comentator sportiv Ionel Stoica, acum retras din activitate, fotbalului românesc i-a mers foarte bine atunci când din echipa naţională au făcut parte şi jucătorii din rândul minorităţilor naţionale, dând ca exemplu naţionala României care a participat la Campionatul Mondial din Statele Unite, în 1994. Fostul internaţional Tibor Selymes a rememorat clipele trăite în tricoul echipei naţionale, exprimându-şi mândria de a fi evoluat sub tricolor.

Cupa Diversității a fost inclusă de UEFA în programul Captains of Change, o inițiativă care promovează diversitatea și conceptele inovatoare prin care fotbalul să atingă un număr cât mai mare de practicanți care în mod convențional nu ar fi fost cuprinși în competițiile obișnuite.