Liderul seriei a treia, SCM Piteşti, a rămas neînvins şi după disputarea etapei a 19-a, însă argeşenii au întrerupt o serie de vis prin egalul de la Moreni, scor 0-0. Astfel, formaţia pregătită de Nicolae Dică a bifat primul meci fără gol marcat după 330 de zile, adică din 29 aprilie 2016, atunci când SCM pierdea în deplasare la Aninoasa, scor 0-1.

"Eram convins că va fi un meci de luptă pentru că cei de la Moreni sunt foarte agresivi pe teren propriu. Defensiv, nu am avut nici o problemă. Ofensiv, am făcut lucruri bune, am avut acea posesie pe care eu mi-o doresc. Am suferit mult în ultimii 25 de metri. Acolo nu am reuşit să fructificăm ocaziile pe care le-am avut. Este un punct câştigat în deplasare, împotriva unei echipe bune. suntem tot pe primul loc, cu un avans considerabil de puncte. Urmează partida cu FC Voluntari II, echipa de pe locul 2. Jucăm pe teren propriu, iar cu o victorie, cred că în mare măsură putem tranşa această luptă pentru promovare” a declarat, după meci, antrenorul liderului.

În etapa viitoare se va disputa derby-ul dintre primele două clasate, SCM Piteşti şi FC Voluntari II, ilfovenii aflându-se la 15 puncte în spatele piteştenilor.

Iată rezultatele etapei şi clasamentul seriei:

24 martie, ora 15:00

CS Mioveni II – Atletic Bradu 0-1 (0-0)
Alexandru Traşcă (66)
ACS Şirineasa – Urban Titu 1-1 (0-1)
Raul Horumbă (61) / Andrei Truţă (20)

25 martie, ora 15:00

FC Voluntari II – Concordia Chiajna II 2-1 (0-1)
Vasile Mihai (63), Constantin Clătinici (87) / Ronaldo Deaconu (37)
Flacăra Moreni – SCM Piteşti 0-0
Sporting Roşiori – FC Aninoasa 0-1 (0-1)

Alin Neguţ (45+1)
CS Podari – Steaua Bucureşti II 1-0 (0-0)
Alexandru Raicea (75)
FCM Alexandria – CS U Craiova II 1-1 (0-1)
Liviu Floricel (52) / Alexandru Popescu (15 – pen.)
ACSO Filiaşi a stat

CLASAMENT

1. SCM Piteşti 18 14 4 0 47-8 46
2. FC Voluntari II 18 8 7 3 32-21 31
3. Atletic Bradu 18 8 5 5 30-27 29
4. FC Aninoasa 18 6 9 3 21-13 27
5. Flacăra Moreni 18 6 7 5 24-17 25
6. Sporting Roşiori 2008 18 7 4 7 24-26 25
7. FCM Alexandria 17 6 5 6 17-19 23
8. Concordia Chiajna II 18 6 5 7 20-25 23
9. ACSO Filiaşi 17 5 7 5 23-21 22
10. FC Steaua București II 17 6 4 7 25-30 22
11. CS Mioveni II 18 6 4 8 22-28 22
12. CS U Craiova II 18 5 5 8 23-26 20
13. CS Podari 17 4 4 9 17-30 16
14. ACS Șirineasa 18 5 1 12 15-37 16
15. Urban Titu 18 2 7 9 21-33 13