Foto: Sorin Pană / Sportul Ilustrat

Luni a reluat pregătirile şi ocupanta locului secund din seria I a eşalonului al treilea, jucătorii și staff-ul tehnic fiind prezenţi la stadionul Oțelul. Primul antrenament al iernii, sub comanda antrenorului Alin Pînzaru, a consemnat prezenţa unui număr de 23 de jucători, fără ca vreunul dintre ei să fie portar. Asta deoarece Udeanu a fost redirecţionat spre Aerostar Bacău, titularul Iliescu a fost învoit, iar juniorul Ursu a fost răcit, lista absenţilor de la reunire fiind completată cu fundaşul Puţanu, accidentat.

Iată lotul prezent la reunire:

Fundași: Mihai Manău, Robert Moglan, Alexandru David, Costin Ghiocel, Alexandru Vasile, Adrian Sălăgeanu, Daniel Gîță, Vlad Moglan

Mijlocași: Bogdan Crihană, Alexandru Stan, Andrei Bordieanu, Andrei Munteanu, Ionuț Codreanu, Alexandru Zaharia, Cosmin Stoian, Ionuț Chiriac, Cătălin Iorga, Rareș Oană, Eduard Drăgan, Robert Țicămucă

Atacanți: George Cîrjan, Andrei Antohi, Cosmin Neagu

Au lipsit: Gabriel Ursu (răcit), Adelin Iliescu (învoit), Ionuț Puțanu (accidentat).

Pe 15 și 16 ianuarie va avea loc vizita medicală, după care programul echipei va continua cu un cantonament în Galați cu accent pe pregătirea fizică, urmat de un cantonament în Almeria (Spania), care va cuprinde meciuri amicale cu formații din ligile inferioare. Revenirea în țară va fi urmată de alte două meciuri de pregătire, înainte de startul returului.