Eşalonul al treilea a programat la mijlocul acestei săptămâni o rundă intermediară pentru trei dintre seriile sale. Dacă în două dintre ele situaţia promovării a fost deja decisă, după ce SCM Piteşti şi AFC Hermannstadt au făcut deja pasul spre Liga 2, lupta în seria I a continuat de la distanţă, dar toate cele trei echipe cu şanse la titlul de campioană nu au făcut paşi greşiţi.

Etapa intermediară a consemnat un record inedit, în meciul de la Vaslui, acolo unde gazdele au marcat unicul lor gol din meciul cu Sportul Chiscani prin Ioan Cîrloanţă (foto nr.14), un puşti născut în 2001. Acesta a devenit cel mai tânăr marcator al returului, coborând ştacheta la 15 ani, 8 luni şi 3 zile. Vechiul record, de 16 ani, 4 luni şi 22 de zile, i-a aparţinut lui Nándor Támas de la Csikszereda, jucător care şi-a trecut numele pe lista marcatorilor şi în această etapă, cu o dublă în poarta celor de la Olimpia Râmnicu Sărat.

Iată rezultatele complete ale intermediarei şi clasamentele tuturor seriilor:

SERIA I

9 mai, ora 18:00

Olimpia Râmnicu Sărat – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 0-3 (0-1)
Soufiane Jebari (5), Nándor Tamás (60, 73)

10 mai, ora 18:00

SC Bacău – Sporting Lieşti 3-2 (1-2)
Bogdan Lupu (3), Gabriel Boghian (54), Bogdan Miron (76 – pen.) / Gabriel Preda (8), Eduard Dumitru (24)

CSM Roman – Olimpic Cetate Râşnov 2-0 (0-0)
Vlad Scânteie (50 – pen., 86)

Atletico Vaslui – Sportul Chiscani 1-5 (1-2)
Ioan Cîrloanţă (2) / Ionuţ Huţu (12, 39), Dragoş Mucuţă (49, 86), Liviu Boariu (81)

Ştiinţa Miroslava – Metalosport Galaţi 2-1 (0-0)
Ovidiu Tăcuţanu (49 – pen.), Petru Agrigoroaei (82) / Ciprian Milea (77 – pen.)

CSM Paşcani – Avântul Valea Mărului 1-2 (1-0)
Cosmin Corniciuc (45+1) / Ionuţ Cristian (62, 73)

AFC Hărman – AFC Odorheiu Secuiesc 5-1 (2-0)
Vlad Boţia (3), Dénes Csiki (8 – aut.), Mugurel Buga (23), Emanuel Popa (54), Eduard Turdean (90+1) / Péter Mózes (81)

Aerostar Bacău a stat

SERIA A III-A

marţi, 9 mai, ora 18:00

ACS Şirineasa – ACSO Filiaşi 3-0 (1-0)
Octavian Marinescu (24), Raul Horumbă (47), Ştefan Răcăreanu (86)

miercuri, 10 mai, ora 18:00

SCM Piteşti – FC Aninoasa 3-0 (3-0)
Ionuţ Năstasie (2), George Cotigă (25), Constantin Stoica (42)

Urban Titu – FC FCSB II 1-0 (1-0)
Ionuţ Enache (44 – pen.)

Atletic Bradu – FCM Alexandria 0-3 (0-1)
Ionuţ Dragu (18), Florin Radu (60), Leonard Brînceanu (86)

FC Voluntari II – Sporting Roşiori 1-1 (0-1)
Giovanni Ureche (56) / Cosmin Călin (18)

CS U Craiova II – Flacăra Moreni 3-1 (1-1)
Alexandru Popescu (37, 77), Andrei Burlacu (73) / Andrei Iliescu (33)

CS Mioveni II – CS Podari 3-0
Oaspeţii s-au retras din campionat în timpul returului şi vor pierde la masa verde toate meciurile din retur

Concordia Chiajna a stat

SERIA A V-A

9 mai, ora 18:00

ACS Comuna Recea – Sănătatea Cluj 0-1 (0-0)
Dan Matei (56)

Unirea Jucu – FC Zalău 1-0 (1-0)
Alexandru Pop (31)

ASA Târgu Mureş II – Viitorul Ulmeni 0-0

10 mai, ora 18:00

CS Oşorhei – Gaz Metan Mediaş II 1-2 (1-0)
Sergiu Ban (41) / Valentin Coşereanu (56, 77 – pen.)

Avântul Reghin – Unirea Dej 1-0 (0-0)
Cristian Merdariu (73)

CS Iernut – FC Bistriţa 3-0
Oaspeţii s-au retras din campionat în timpul returului şi vor pierde la masa verde toate meciurile din retur

Metalurgistul Cugir – Recolta Dorolţ
Echipa oaspete a anunţat Departamentul Competiţii că nu se poate prezenta la meci. Rezultatul meciului va fi stabilit de Comisia de Disciplină şi Etică a FRF

AFC Hermannstadt a stat

CLASAMENTELE SERIILOR

SERIA I | SERIA A II-A | SERIA A III-A | SERIA A IV-A | SERIA A V-A