Jucătorul originar din Onești este și cel mai ”bătrân” din lotul nemțenilor, la numai 26 de ani.

Denis Botezatu domină un capitol al statisticilor la CSM Ceahlăul Piatra Neamț, fiind singurul jucător al trupei pregătite de Gabriel Rădulescu ce a jucat toate minutele partidelor din toamnă pentru formația moldoveană.

Mijlocașul a evoluat în toate cele nouă jocuri de campionat și în toate cele trei jocuri din Cupa României reușind să și înscrie pentru galben-negri. A marcat în campionat o dată, la Pașcani, singurul gol al meciului, și o dată în Cupă, la CSM Bacău.

”Nu mă așteptam să joc toate minutele, mai ales că am început pregătirea mai târziu decât colegii mei. Probabil însă că și plusul meu de experiență a contat în deciziile antrenorilor de a nu mă înlocui. Poate că au hotărât așa fiindcă au fost introduși în teren mulți tineri și au considerat că au nevoie de mine în mijlocul lor pentru a-i coordona, pentru a fi ca un dirijor. Aici stilul de joc este unul pe placul meu, este unul care m-a ajutat să mă adaptez foarte bine. CSM Ceahlăul se bazează pe posesie și asta mă avantajează”, a precizat Denis Botezatu.

Locul al doilea în clasamentul celor mai utilizați jucători în campionat este ocupat de un alt mijlocaș, Cristian Copoț-Barb. Căpitanul pietrean a bifat 793 de minute în duelurile din Liga 3, în timp ce podiumul este completat de fundașul central Vlad Andreș, cu 767 minute. Maxim Cojocaru a jucat 735 de minute în campionat pentru CSM Ceahlăul și se situează pe locul 4, locul 5 fiind ocupat de Dan Moroșanu, cu 720 de minute. Din cauza unei accidentări acesta a lipsit doar în partida de la Fălticeni, pentru că altfel a fost integralist atât în campionat, cât și în Cupa României.

Articol de Liviu Mihalcea (Neamț)