Foto: Valentin Macrea / Sport Pictures

Cu cele patru, numărul echipelor care au obţinut accesul la primul dintre cele două baraje pentru accederea în Liga 2 a ajuns la 11

Două dintre echipele aflate în acest moment pe locul secund în seriile în care evoluează au avut şansa de a-şi asigura participarea la primul baraj în urma meciurilor de vineri. Primele dintre ele a fost satelitul celor de la FCSB, care nu s-a încurcat cu ultima clasată din serie şi s-a impus cu un 2-0 care îi duce la zece puncte de următoarea clasată, Progresul Spartac, care mai are doar trei meciuri de jucat.

În seria a şaptea, Măgura Cisnădie nu a vrut să stea la mâna rezultatelor şi a învins pe Viitorul Dăeşti cu 4-2 şi va termina seria a şaptea pe locul secund, cei de la Gaz Metan 2, care au remizat acasă cu ultima clasată, Minerul Costeşti, fiind la şapte puncte distanţă

Braţ la braţ merg mai departe şi primele două clasate din seria a opta, Crişul Chişineu Criş şi Şoimii Lipova, care au remizat în meci direct, disputat vineri pe terenul celei de-a doua echipe. 1-1 a fost scorul care le-a dus pe cele două echipe mai departe, ordinea finală a clasamentului urmând a stabili cine va juca la baraj cu Viitorul Şelimbăr şi cine cu Măgura Cisnădie.

Iată rezultatele şi marcatorii de vineri:

SERIA 3

SC Popeşti-Leordeni – ACS Mostiştea Ulmu 2-2 (0-1)
Alin Pătraşcu (72 – pen.), Andrei Meluţă (80) / Nicolae Leafu (6), Sorin Tăbăcariu (69)

SERIA 4

SC Dinamo 1948 SA 2 – CS Tunari 2-0 (1-0)
Cristian Ionescu (40), Valentin Borcea (86)

SC Fotbal Club FCSB SA 2 – CS Baloteşti 2-0 (1-0)
Andreas Chiriţoiu (20), Gabriel Fulga (82)

SERIA 5

AFC Astra 2 – ACS Olimpic Cetate Râşnov 0-1 (0-0)
Andrei Lascu (90+2)

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – AFC Odorheiu Secuiesc 6-2 (2-2)
Andrei Dumiter (18, 62, 72, 79), George Dragomir (23), Zsombor Veress (77) / Cosmin Turcu (28), Norbert Barta (31)

CSM Corona Braşov – CSO Plopeni 1-0 (0-0)
Iulian Drăgoi (83)

SERIA 6

ACS Unirea Bascov – CSM Alexandria 2-1 (1-1)
Alexandru Florescu (37), Alin Călin (82) / Cosmin Ciocoteală (7)

ACS FC Academica Clinceni 2 – CSM Flacăra Moreni 2-1 (0-1)
Alin Dobre (66), Robert Jerdea (72) / Dragoş Cernea (39)

SERIA 7

CS Gaz Metan Mediaş 2 – ACS Minerul Costeşti 1-1 (1-0)
Gabriel Plumbuitu (18) / Marius Vlad (63)

CS Măgura Cisnădie – CS Viitorul Dăeşti 4-2 (2-1) (foto)
Andrei Stoia (36), Ionuţ Bărculeţ (42), Florin Stelea (75 – pen.), Alexandru Luca (90+3) / Radu Georgescu (29), George Neacşu (84)

AFC Hermannstadt 2 – CS Gilortul Târgu Cărbuneşti 3-1 (2-0)
Andrei Lascu (17), Călin Popescu (19), Andrei Şter (80) / Bogdan Dănăricu (68)

SERIA 8

ACS Poli Timişoara – CSC Dumbrăviţa 0-2 (0-0)
Andrei Mura (48, 90+3)

CS Şoimii Lipova – CS Crişul Chişineu Criş 1-1 (0-1)
Kevin Trabalka (57) / Sebastian Susan (20)

SERIA 9

FC Unirea Dej – CS Ocna Mureş 3-1 (2-1)
Sebastian Serediuc (39), Sebastian Chira (41), Alex Blaj (54) / Alexandru Cioară (23)

CS Unirea Ungheni 2018 – CSM Avântul Reghin 1-2 (1-1)
Paul Aldea (25) / Vlad Bujor (31), Adrian Murar (87)

AFC Unirea 1924 – ACS Industria Galda 0-0

 

Rezultatele şi marcatorii etapelor disputate în noul sezon: ETAPA 1 | ETAPA 2 | ETAPA 3 | ETAPA 4 | ETAPA 5 | ETAPA 6 | ETAPA 7 | ETAPA 8 | ETAPA 9 | ETAPA 10 | ETAPA 11 | ETAPA 12 | ETAPA 13 | ETAPA 14 | ETAPA 15

Articol scris de Mihai ANDRIEŞ