Foto: Suporter Dej Facebook

Debutul rundei cu numărul opt din eşalonul al treilea a adus câteva rezultate mai puţin scontate, cele mai interesante fiind consemnate în seria a cincea, acolo unde liderul a pierdut neaşteptat la Dej. Deşi au condus cu 1-0 prin golul lui Maxin (67), bihorenii au primit lovitura de graţie în ultimele minute ale partidei, dejenii înscriind de două ori, prin Florin Blaj (88) şi experimentatul Onicaş, astfel că liderul a suferit al doilea eşec al sezonului.

De acest rezultat poate profita principala urmăritoare, ACS Fotbal Comuna Recea, care are cu un punct mai puţin şi va juca sâmbătă la Zalău, cu ultima clasată. O victorie a maramureşenilor sau un egal cu minim trei goluri marcate ar duce la trecerea acestora pe locul întâi în serie.

Tot vineri, Industria Galda a obţinut primul succes din actuala ediţie de campionat, după ce a învins cu 3-1 la Odorheiu Secuiesc, în timp ce Sănătatea a trecut cu 2-0 de Minaur. Viitorul Şelimbăr a ratat şansa de a se apropia de lider, remizând cu Sticla Arieşul, în timp ce CSC Sânmartin s-a impus la Reghin cu 1-0.

Aerostar, opt din opt

În seria I, ocupanta primului loc şi-a confirmat încă o dată forma impresionantă din acest debut de sezon şi a ajuns la opt victorii consecutive din tot atâtea posibile, ultima victimă fiind KSE Târgu Secuiesc, scor 5-0.

Ziua de vineri le-a avut în prim-plan pe două dintre reprezentantele Călăraşiului, Mostiştea Ulmu şi Înainte Modelu, care au ajuns la egalitate de puncte cu fostul lider Unirea 04 Slobozia, prima dintre ele devenind lider temporar la golaveraj, în condiţiile în care ialomiţenii joacă sâmbătă la Borcea.

CLASAMENTELE INTERMEDIARE ALE CELOR CINCI SERII

În seria a treia, Alexandria a intrat pe podium, cu acelaşi număr de puncte ca primele două clasate, CSM Slatina şi Flacăra Moreni, dar cu golaveraj mai slab. În schimb, Astra 2 a ratat victoria pentru a doua oară în ultimele minute, de data aceasta, faţă de runda trecută când a pierdut la Baloteşti, fiind doar egalată de Unirea Bascov.

În ceea ce priveşte situaţia din seria a IV-a, U Craiova 1948 SA a mai adunat trei puncte în clasament, prin golul lui Stoenac din minutul 18 şi aşteaptă rezultatele de azi ale Progresului Pecica şi Flacării Horezu pentru a vedea dacă şi-a mărit avansul în fruntea clasamentului.

Iată rezultatele şi programul rundei a opta:

SERIA I

11.10.2019, ora 15:00

CS Aerostar Bacău – ACS KSE Târgu Secuiesc 5-0 (4-0)
Horia Ilie (3), Răzvan Gorovei (29), Cătălin Vraciu (40 – pen., 45), Cristian Copoţ-Barb (90+1)

AFC Botoşani 2 – CSM Bacău 1-1 (1-0)
Adrian Chică-Roşă (34) / Bryan Mendoza (67 – aut.)

FC Ozana Târgu Neamț – ACS Hușana Huși 2-0 (0-0)
Alexandru Iulian Zaharia (55), Robert Asavoaei (82)

12.10.2019, ora 15:00

CS Ştiinţa Miroslava – CSM Bucovina Rădăuţi
CSM Focşani 2007 – ACS Şomuz Fălticeni
ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ – ACS Foresta Suceava
CSM Paşcani – ACS Universitatea Dunărea de Jos Galaţi

12.10.2019, ora 17:00

ACS Suporter Club Oţelul Galaţi – CS Sporting Lieşti

SERIA A II-A

11.10.2019, ora 15:00

ACS Dacia Unirea Brăila – CS Făurei 1-0 (0-0)
Rareş Cristea (63)

AFC Metalul Buzău – ACS Înainte Modelu 0-1 (0-1)
Florin Florea (27)

SC Fotbal Club FCSB SA 2 – ACS Mostiştea Ulmu 1-2 (1-1)
Romeo Niţă (41) / Alexandru Gheorghe (5), Alexandru Caragea (85)

12.10.2019, ora 15:00

CS Tunari – CS Afumaţi
AS FC Agricola Borcea – AFC Unirea 04 Slobozia
CS Medgidia – CSA Axiopolis Sport Cernavodă
CS Viitorul Ianca – SC Popeşti-Leordeni
ACS Recolta Gheorghe Doja – CS Poseidon Limanu-2 Mai

SERIA A III-A

11.10.2019, ora 15:00

AFC Astra 2 – ACS Unirea Bascov 3-3 (0-1)
Dragoş Gheorghe (54), Gabriel Şerban (60 – pen.), Mihai Ene (68) / Sebastian Ivan (45+1, 90+2), Eduard Neacşu (70)

CSM Alexandria – CS Baloteşti 3-1 (1-0)
Cătălin Desculţu (23), Sabin Iakabfi (54), Leonid Gherase (61) / Marian Greblea (88 – pen.)

12.10.2019, ora 15:00

AFC Progresul 1944 Spartac – CS Sporting Roşiori 2008
ACS Tractorul Cetate – ACS Olimpic Cetate Râşnov
ACS SR Municipal Braşov – Universitatea Craiova 2
AS FC Pucioasa – SC FC Voluntari SA 2
CS Blejoi – CSM Flacăra Moreni
ACS Vediţa Coloneşti M.S. – CSM Slatina

SERIA A IV-A

11.10.2019, ora 15:00

ACS Poli Timişoara – CS Hunedoara 2-1 (0-0)
Lucian Oprea (77), Sebastian Velcotă (86 – penalty) / Erwin Bloj (70)

LPS Cetate Deva – U Craiova 1948 SA 0-1 (0-1)
Marian Stoenac (18)

CSC Dumbrăvița – CS Naţional Sebiş 3-1 (3-0)
Laurenţiu Telescu (14), Andrei Făgărăşanu (38), Răzvan Morariu (40) / Paul Chiş-Toie (84 – pen.)

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CS Viitorul Dăeşti 2-4 (1-1)
Alexandru Baranyi (32), Petrişor Jichici (52) / Bogdan Lăzărescu (12), George Neacşu (66, 72), Florin Costea (87)

12.10.2019, ora 15:00

CS Gloria Lunca-Teuz Cermei – ACS Flacăra Horezu
CS Crişul Chişineu Criş – ACSO Filiaşi
AS Fortuna Becicherecu Mic – CS Gilortul Târgu Cărbuneşti
ACS Progresul Pecica – CS Şoimii Lipova

SERIA A V-A

11.10.2019, ora 15:00

FC Unirea Dej – CS Luceafărul Oradea 2-1 (0-0)
Florin Blaj (88), Mihai Onicaş (90) / Mihai Maxin (67)

AFC Odorheiu Secuiesc – ACS Industria Galda 1-3 (1-1)
Cosmin Stăncuţu (22) / Silviu Mureşan (4, 62), Alexandru Cioară (87)

CS Sănătatea Servicii Publice Cluj – CS Minaur Baia Mare 2-0 (1-0)
Cătălin Creţ (39), Dan Roman (46)

ACS Viitorul Şelimbăr – ACS Sticla Arieşul Turda 1-1 (1-0)
Cătălin Tineiu (20) / Alexandru Savu (81)

CSM Avântul Reghin – CSC Sânmartin 0-1 (0-1)
Alexandru Sorian (22)

12.10.2019, ora 15:00

AFC Unirea 1924 – AFC Metalurgistul Cugir 1939
SCM Zalău – ACS Fotbal Comuna Recea
ACS Unu Fotbal Club Gloria – FC CFR 1907 Cluj SA 2

REZULTATELE ŞI MARCATORII EDIŢIEI 2019-2020