Divizionara din Liga 3 şi-a reluat astăzi pregătirile la stadionul “Chimia” din Işalniţa, nu înainte de o şedinţă condusă de primarul Costeluş Gheorghe Ilie, care a ţinut să le precizeze jucătorilor că beneficiază de toată încrederea sa, dar că îi aşteaptă să “îndrepte” situaţia din clasament, reamintidu-le că obiectivul este locul 1-5. Rămaşi pe mâna antrenorului Mugur Guşatu, a secundului Cosmin Fruntelată şi a preparatorului Cătălin Brânduşoiu, jucătorii grupării doljene au făcut un antrenament lejer, de acomodare la efort, ce a constat în alergări uşoare şi câteva elemente cu mingea.
Pentru CSO Filiaşi urmează vineri vizita medicală, iar în programul de lucru figurează şapte partide amicale, după cum urmează: CSJ Ştiinţa U Craiova U19 (26 ianuarie, Aripile), CS Cârcea (locul doi în Liga a IV-a Dolj, 2 februarie, Aripile), Pandurii Târgu Jiu (locul 9 în Liga 2, 5 sau 6 februarie – în deplasare), Sporting Roşiori (locul 13 în Liga 3, seria 3, 9 februarie la Chimia), Fotbal Club Argeş (locul 6 în Liga 2, 13 februarie, la Piteşti), CSM Slatina (locul 1 în Liga a IV-a Olt; 15 februarie, deplasare), Ştiinţa Turceni (locul 1 în Liga a IV-a Gorj; 23 februarie, Chimia).
Trupa lui Mugur Guşatu va susţine şi un cantonament, însă datele exacte ale stagiului vor fi date publicităţii zilele următoare.
Mai mulţi lupi la CSO
Căpitanul echipei CSO Filiaşi, Aurel Lupu, s-a arătat foarte bucuros că au fost reluate pregătirile şi că din această iarnă îl are alături de el şi pe vărul Sabin Lupu, împrumutat de la colega de serie FCU.
“Este un nou început şi sperăm să fie şi mai bun decât anii trecuţi. Acum nu mai sunt singurul <<lup>> de la echipă, a venit şi vărul meu, Sabin, mă bucur să-l am aproape şi sper să facem o treabă bună împreună cu ceilalţi băieţi. Sper să avem şi puţin mai mult noroc în 2019, pentru că e nevoie şi de aşa ceva şi când spun asta mă refer la ultimele meciuri din tur. Din punctul meu de vedere este realizabil obiectivul, mai ales că o să ne mutăm şi la Filiaşi şi o să fie un plus pentru noi aportul publicului”, a declarat Aurel Lupu, completat de Robert Vulpe, colegul său din defensivă: “Suntem bucuroşi că revenim la treabă, se pare că am primit şi ceva întăriri şi sper că o să meargă totul bine în pregătire şi o să începem returul aşa cum trebuie. Îmi doresc să mergem mai bine decât am făcut-o în tur. Jucătorii noi vor aduce un plus de valoare şi eu cred că o să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul, o clasare în primele cinci. Chiar dacă suntem pe locul zece este o diferenţă mică de puncte până la locurile din faţă şi eu cred că o să reuşim să-l realizăm”.
Revenit la Filiaşi, după câteva luni petrecute la FCU, Cosmin Calu s-a arătat mulţumit de ce a găsit şi s-a arătat optimist în privinţa returului Ligii 3: “Sunt bucuros că m-am întors şi sper să facem o treabă bună împreună. Au mai venit odată cu mine şi alţi băieţi de la FCU şi trebuie să muncim şi să ne îndeplinim obiectivul. Nu am mai lucrat cu Mugur Guşatu, dar am înţeles de la colegi că este un antrenor foarte bun, la fel şi preparatorul fizic. Sperăm să fie bine şi să facem rezultate bune în retur şi să câştigăm cât mai multe meciuri. Cu siguranţă putem termina în primele cinci”.
La prima şedinţă de pregătire din 2019 s-au prezentat următorii jucători: Sorin Munteanu, Andrei Bobonete, Mihai Nedieanu – Răzvan Negrescu, Aurel Lupu, Dănuţ Tereche, Fabian Cruşoveanu, Robert Vulpe, Dănuţ Stancu, Ion Creţu, Daniel Unguru, Davis Stăiculescu, Cătălin Dinu, Claudiu Ghighilicea, Alex Gheorghişor, Alin Stancu, Robert Stancu, Claudiu Ştefan (FCU), Alex Armăşelu (FCU), Cosmin Calu (FCU), Sabin Lupu (FCU), Eduard Dina (FCU), Cătălin Torişte (Luceafărul Oradea), Marian Şelaru (CSJ Craiova), Marian Gheorghina (CSJ Craiova). Au lipsit motivat Toshi Aizawa şi Mihai Şchiopu.
Articol scris de Alexandru VÂRTOSU