Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

În condiţiile în care o cincime dintre echipele participante în actuala ediţie de campionat a competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor şi-au amânat meciurile din runda cu numărul 11 ca urmare a convocărilor la loturile naţionale, sâmbătă s-au disputat doar trei meciuri adică jumătate dintre cele programate în această etapă.

În ultimul meci al zilei, FC Metaloglobus a confirmat forma bună din actuala ediţie de campionat şi a bifat al patrulea meci consecutiv fără eşec, reuşind să învingă liderul Turris-Oltul. Unicul gol al partidei a fost reuşit de cel mai mic dintre fraţii Herea, Claudiu, iar oaspeţii au bifat doar a doua înfrângere din acest sezon.

Mioveniul, neînvinsă de 11 meciuri, a făcut scorul zilei

Cu două ore şi jumătate mai devreme a început partida de la Timişoara, dintre Ripensia şi CS Mioveni, oaspeţii abordând partida cu un record incredibil: 10 meciuri fără eşec din 10 jucate. Partida disputată pe stadionul Electrica a fost una fără istoric, argeşenii înscriind de patru ori în prima repriză, italianul Massaro reuşind o dublă, secondat de Coşereanu şi Costin. Măzărache a înscris ultimul gol al meciului, în care dezastrul gazdelor a fost completat de eliminarea căpitanului Hecsko în miutul 88.

CLASAMENTUL INTERMEDIAR DUPĂ MECIURILE DIN ETAPA 11

În celălalt meci programat în deschiderea rundei, Viitorul Pandurii a trecut la limită de Farul Constanţa 1920. Gîrbiţă a deschis scorul în minutul 10, dar Lică a restabilit egalitatea după 18 minute. Ultima reuşită a partidei a fost semnată de experimentatul Astafei, care a ajuns la cota 4 în tricoul formaţiei antrenate de Cristian Lupuţ.

Etapa va continua duminică, atunci când se vor disputa celelalte trei partide care se mai joacă în acest weekend. Data disputării celor patru meciuri amânate nu a fost încă anunţată oficial

Iată rezultatele şi programul etapei, cu roşu fiind trecute meciurile televizate:

12.10.2019, ora 11:00
ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu – FC Farul Constanța 1920 2-1 (1-1)

Alexandru Gîrbiţă (10), Victor Astafei (67) / Viorel Lică (28)

AFC Ripensia Timişoara – CS Mioveni 0-5 (0-4)
Davide Massaro (16, 36), Valentin Coşereanu (40), Raul Costin (45), Simon Măzărache (81)

12.10.2019, ora 12:00
FC Metaloglobus Bucureşti – AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele 1-0 (0-0) (foto)
Claudiu Herea (66)

13.10.2019, ora 14:30
CS Sportul Snagov SA – AS FC Universitatea Cluj

13.10.2019, ora 17:00
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu

13.10.2019, ora 19:30
FC Petrolul Ploieşti – ASC Daco-Getica Bucureşti

ACS Campionii Fotbal Club Argeş – Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița AMÂNAT
SCM Gloria Buzău – ACS ASU Politehnica Timișoara AMÂNAT
AFC UTA Arad – CS Concordia Chiajna AMÂNAT
AFC Dunărea 2005 Călăraşi – Fotbal Club Rapid AMÂNAT