În şedinţa din 14 octombrie a Comisiei de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal s-a decis sancţionarea cluburilor Ceahlăul Piatra Neamţ şi FC Bihor Oradea cu neprogramarea în etapa a noua a Ligii 2, ca urmare a neachitării baremurilor arbitrilor și observatorilor de la partidele cu Bucovina Pojorâta, respectiv Metalul Reşiţa.

Deoarece, după primirea sancţiunii, doar clubul FC Ceahlăul a achitat baremurile în cauză, Departamentul Competiţii a anunţat cu puţin timp în urmă că partida Chindia Târgovişte – FC Bihor Oradea nu se va mai disputa. Gruparea orădeană nu a fost programată pentru acest meci, urmând a pierde partida la masa verde.

Iată şi programul integral al etapei a noua, meciurile urmând a se disputa sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 11:00:

Seria I
Gloria Buzău – ACS Berceni
SC Bacău – Farul Constanţa
Oţelul Galaţi – CS Baloteşti
Rapid CFR Suceava – Ceahlăul Piatra Neamţ
Bucovina Pojorâta – Rapid Bucureşti
Dunărea Călăraşi – FC Academica Clinceni

Seria a II-a
Şoimii Pâncota – Olimpia Satu Mare
CS Mioveni – CSM Râmnicu Vâlcea
Universitatea Cluj – FC Braşov
Gaz Metan Mediaş – FCM Baia Mare
Unirea Tărlungeni – FC Caransebeş
UTA Bătrâna Doamnă – Metalul Reşiţa
Chindia Târgovişte – FC Bihor Oradea, nu se dispută


Foto: EBihoreanul