CSC 1599 Șelimbăr va juca în premieră pe noul stadion Municipal din Sibiu partida cu Dinamo, având ca obiectiv pentru acest sezon din Liga 2 Casa Pariurilor menținerea în eșalonul secund. În prima etapă din acest an, echipa antrenată de Claudiu Niculescu a cedat la Iași, 1-4 cu Politehnica din localitate.

”Mă bucur mult că vom juca această partidă la Sibiu, este un aspect foarte important pentru noi pentru că vom avea șansa de a simți și aportul publicului spectator din Șelimbăr și din Sibiu, la meciul împotriva echipei Dinamo București”, a declarat Cornel Stănilă, directorul general al CSC 1599 Șelimbăr.

Pentru sezonul viitor se dorește formarea unei echipe puternice, care să acceadă în play-off-ul competiției. Acum, însă, în urma rezultatelor înregistrate în prima parte a campionatului, strategia clubului s-a schimbat, atât din punct de vedere financiar, cât și sportiv, motiv pentru care s-au renegociat toate contractele jucătorilor, iar fotbaliștii care nu au fost de acord cu noile condiții propuse au părăsit echipa.

Strategia clubului vizează și promovarea copiilor și juniorilor din academia proprie, așa cum s-a întâmplat cu doi dintre componenții echipei U16, Casian Soare și Robert Gliga.

“În acest an ne propunem să clasificăm academia de copii și juniori în care vom investi foarte multe resurse, urmând ca până la vară să formăm în cadrul academiei două grupe de elită, respectiv U-15 și U-17. Aceste grupe se vor forma din jucători de la clubul nostru, dar și jucători de la Interstar și Zenit Sibiu cu care avem un protocol de colaborare. Vom încerca totodată să selecționăm orice junior talentat și de la alte cluburi din județul Sibiu, pentru formarea unor echipe puternice cu care să avem performanțe notabile”, a precizat președintele secției de fotbal a clubului, Remus Șerban.

În această iarnă, CSC 1599 Șelimbăr a adus o serie de jucători: Raul Palmeș (Concordia Chiajna), Nini Popescu (Gloria Bistrița Năsăud), Florinel Mitrea (Universitatea Cluj), Alexandru Roșca (UTA), Nestorly Lumbu (din liga a treia din Elveția), Robert Răducioiu (Sepsi OSK II), Ionuț Năstăsie (FC Hermannstadt), Adrian Voicu (Concordia Chiajna) și Stefan Visic (revenit de la Progresul Spartac).

La capitolul plecări figurează Alexandru Curtean, Alexandru Dandea, Robert Riza, Alexandru Raicea, Alexandu Silveanu, Octavian Ursu, Alexandru Ciocâlteu, Adrian Cîrstean, Robert Boboc, Tudor Man, Tudor Hulpușiu și Daniel Tătar.

Partida dintre CSC 1599 Șelimbăr și Dinamo București, contând pentru runda cu numărul 18, se va disputa sâmbătă, 4 martie, de la ora 12, pe noul stadion Municipal din Sibiu, și va fi transmisă live pe canalele DigiSport, PrimaSport și OrangeSport. De asemenea, românii din afara țării vor putea urmări live partida pe platforma FRF.tv, gratuit, în baza unui cont creat.

Articol de Daniel Lazăr