Ultimele două meciuri din 2019 contând pentru ediţia în curs a competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor s-au disputat duminică, la Arad şi Târgu Jiu. Primul dintre ele a fost şi derby-ul rundei, între liderul UTA Arad şi una dintre aspirantele la promovare, FC Petrolul Ploieşti.
Prima repriză s-a încheiat fără gol, dar cu o eliminare în rândul oaspeţilor, golgheterul Arnăutu fiind trimis la cabine, în ultimul minut, pentru injurii adresate arbitrului. Cu un om în minus, petroliştii au capotat după reluare, primind goluri de la cei mai buni doi marcatori ai grupării arădene, Buhăcianu şi Ciprian Rus.
Minutele de prelungire ale partidei au adus ultimul gol, reuşit de Alex Ioniţă, iar UTA Arad a încheiat anul cu un avans de patru puncte în fruntea clasamentului.
U Cluj, al treilea 1-1 consecutiv în deplasare
În ultimul meci al anului s-au întâlnit la Târgu Jiu, Viitorul Pandurii şi Universitatea Cluj. Fără înfrângere în campionat din 16 octombrie, atunci când Farul Constanţa 1920 i-a bătut cu 3-2 la malul mării, clujenii şi-au păstrat invincibilitatea şi după partida de ieri.
CLASAMENTUL GENERAL DUPĂ 21 DE ETAPE
Ardelenii au deschis scorul prin Gavra, în minutul 35, dar au fost egalaţi la şapte minute de la reluare, după ce Buia a transformat impecabil o lovitură liberă de la 25 de metri. Gazdele au trecut pe lângă victorie, cu un sfert de oră înainte de finalul partidei, când au obţinut un penalty la o fază la care moldoveanul Crăciun a primit cartonaşul roşu şi i-a lăsat pe clujeni în zece.
Lovitura de pedeapsă a fost executată de Vasile Pop, dar mingea a lovit transversala şi tabela a rămas neschimbată. De remarcat că egalul de duminică a fost al treilea 1-1 consecutiv bifat de clujeni în deplasare.
Iată rezultatele şi programul etapei, cu roşu fiind trecute meciurile televizate:
06.12.2019, ora 18:00
ACS Campionii Fotbal Club Argeş – CS Sportul Snagov SA 3-0 (1-0)
Vasile Buhăescu (21, 63), Ionuţ Şerban (90)
07.12.2019, ora 11:00
FC Metaloglobus Bucureşti – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 3-0 (0-0)
Claudiu Herea (60), Radu Chiriac (65), Daniel Lung (68)
SCM Gloria Buzău – AFC Ripensia Timișoara 3-3 (2-1)
Valentin Munteanu (33, 37, 90+4) / Albert Voinea (19, 87), Mihai Hecsko (56)
Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița – CS Mioveni 0-1 (0-1)
Raul Costin (42)
07.12.2019, ora 12:00
AFC Dunărea 2005 Călăraşi – FC Farul Constanța 1920 1-1 (0-1)
Salvatore Marrone (82) / Alexandru Ionuţ Stoica (22)
07.12.2019, ora 14:00
ACS ASU Politehnica Timișoara – CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu 1-0 (0-0)
Mircea Axente (90+4 – pen.)
07.12.2019, ora 16:00
CS Concordia Chiajna – Fotbal Club Rapid 1-3 (0-1)
Alexandru Albu (72) / Brighton Labeau (5), Saifeddine Alami (64), Amir Jorza (90+1)
08.12.2019, ora 13:00
AFC UTA Arad – FC Petrolul Ploieşti 3-0 (0-0) (foto)
Valentin Buhăcianu (70), Ciprian Rus (82), Alexandru Ioniţă (90+1)
08.12.2019, ora 17:00
ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu – AS FC Universitatea Cluj 1-1 (0-1)
Darius Buia (52) / Cristian Gavra (35)
AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele a stat