Surpriza rundei intermediare s-a produs conturat pe arena ”Știința” din Timișoara, acolo unde ASU Politehnica a învins liderul, scor 2-1. Astfel, Juventus a suferit miercuri al doilea eșec consecutiv în campionat, după cel cu UTA Bătrâna Doamnă, pierdut cu acelaşi scor.

Bănățenii ocupau doar locul 15 înaintea partidei de miercuri și veneau după un eșec la limită pe terenul lui Sepsi. Scorul a fost deschis devreme de gazde, prin Mădălin Stancu în minutul 7. Mijlocașul a speculat o respingere greșită și a înscris cu un șut din interiorul careului. Peste doar două minute Remus Chipirliu, golgeterul la zi al Ligii 2, a punctat cu o lovitură de cap din centrarea lui Cazan și a restabilit egalitatea. 1-1 avea să fie și scorul la pauză, în ciuda altor șanse bune de a marca irosite de același Chipirliu pentru oaspeți.

În minutul 57 al partidei, alb-violeții au punctat după o schemă asemănătoare cu faza de la prima reușită. Motreanu a aruncat lung din margine în careu, balonul a sărit de această dată până la Blănaru, care a punctat cu capul în dreapta lui Stoian. Cu avantaj minim pe tabelă, ASU Poli s-a apărat pe final inclusiv șase fundași, având cele mai mari emoţii în prelungiri. Atunci, la ultima fază, nou intratul Ilin a fost blocat în extremis în tentativa de a egala pentru bucureșteni. 

”Azi am avut și puțină șansă, pentru că în prima repriză Juventus a avut una sau două situații în care mai puteau înscrie. După ce am marcat noi în repriza a doua am închis destul de bine jocul și sunt mulțumit de apărare, băieții au luptat extraordinar și am luat cele trei puncte”, a declarat Sorin Brîndescu, tehnicianul timişorenilor.
 
”Nu prea am fost obișnuiți cu înfrângerile, dar văd că au început să apară. S-au crezut deja promovați. Apar greșelile la finalizare pentru că așa am avut ocazii și cu UTA… Felicit echipa adversă pentru atitudine, și-au dorit mai mult și ne-au bătut. Noi nu prea ne mai dorim de șase-șapte etape, spunem că suntem promovați și gata suntem fotbaliști. Mă gândesc săptămâna asta să facem o analiză. Am dat șanse și altor jucători, o să evolueze cei care merită”, a spus și Daniel Oprița, antrenorul principal al liderului Juventus.

Tot ieri au mai avut loc alte patru partide, din care gazdele au ieşit neînvinse. În două dintre ele, la Brăila şi la Târgovişte, am asistat la victorii la limită, în timp ce la Snagov şi la Suceava, fluierul de final a consemnat pe tabelă scoruri de egalitate. Etapa se va încheia după meciul de azi de la Baloteşti, programat cu începere de la ora 17:30, între echipa locală şi Sepsi. Oaspeţii au nevoie de o victorie pentru a reveni pe locul secund în clasament, orice alt rezultat păstrând pe această poziţie pe UTA Bătrâna Doamnă.

Iată rezultatele şi clasamentul după ziua de ieri:

25.04.2017, ora 17:00

UTA Bătrâna Doamnă – Olimpia Satu Mare 2-0 (1-0)
Sorin Strătilă (12), Marius Curtuiuş (90+3)

26.04.2017, ora 15:00

ASU Politehnica Timişoara – Juventus Bucureşti 2-1 (1-1)
Mădălin Stancu (7), Ştefan Blănaru (54) / Remus Chipirliu (9)

26.04.2017, ora 17:00

Metalul Reşiţa – FC Academica Clinceni 1-1 (1-0)
Constantin Dima (44) / Andrei Niţu (59)
Dacia Unirea Brăila – CS Mioveni 1-0 (0-0)
Cosmin Neagu (55)
Foresta Suceava – FC Braşov
0-0
Chindia Târgovişte – Luceafărul Oradea
2-1 (2-0)
Crinel Stoica (33), Cristian Cherchez (45+2 – pen.) / Constantin Roşu (90)

27.04.2017, ora 17:30

CS Baloteşti – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

Unirea Tărlungeni – Dunărea Călăraşi 0-3
Gazdele s-au retras din campionat după etapa a 21-a şi vor pierde la masa verde toate meciurile din retur

FC Afumaţi stă deoarece ACS Berceni s-a retras din campionat în tur