Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Ultimul meci al rundei cu numărul 12 s-a disputat miercuri seara, la Ploieşti, pe acelaşi teren pe care naţionala de tineret a României a obţinut marţi calificarea la turneul final al Campionatului European. Cele două protagoniste au fost FC Petrolul Ploieşti şi CS Mioveni, gazdele fiind neînvinse pe teren propriu în actuala ediţie de campionat.

Neînvinşi în meciurile directe de peste 2 ani şi jumătate, mai exact din 23 martie 2016, atunci când Chindia a învins cu 3-0, la Târgovişte, pe UTA Bătrâna Doamnă, arădenii au început partida cu dreptul, înscriind primii, prin Ciprian Rus. Până la pauză, Neguţ şi Novac au întors rezultatul, astfel că gazdele au intrat la cabine cu avantaj de un gol.

Traşcu, debut cu ghinion în actualul sezon

Fără internaţionalul de juniori Rareş Lazăr, suspendat pentru cumul de galbene, Mioveniul a început meciul de la Ploieşti cu Traşcu în primul 11, ca unul dintre cei trei jucători U22 obligatorii. Din păcate pentru el, primul meci jucat în acest sezon nu a fost unul cu final fericit, jucătorul fiind nevoit să părăsească terenul după doar 24 de minute cu o fractură de piramidă nazală, în urma unui duel aerian cu Chindriş.

Partida s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, astfel că FC Petrolul Ploieşti a ratat şansa de a urca pe locul patru în clasament. De partea cealaltă, pentru CS Mioveni a fost primul egal în deplasare în acest sezon.

Iată rezultatele şi marcatorii etapei cu numărul 12:

13.10.2018, ora 16:00
CS Luceafărul Oradea – CS Baloteşti 4-1 (1-1)
George Paraschiv (41, 52), Claudiu Codoban (69), Alexandru Dulca (71) / Alexandru Stoica (36)

FC Metaloglobus Bucureşti – ACS FC Academica Clinceni 0-1 (0-0)
Andrei Răuță (80)

ACS Energeticianul – ACS Poli Timişoara 3-0 (0-0)
Cosmin Achim (77 – pen.), Vlad Tudorache (82), Cosmin Ionică (89)

CS Aerostar Bacău – ASSCS Farul Constanţa 2-2 (0-0)
Cătălin Vraciu (50 – pen.), Valentin Buhăcianu (55) / Alexandru Grigoraș (38), Alexandru Sabangeanu (90+4)

Fotbal Club Argeş – ASC Daco-Getica Bucureşti 1-1 (1-0)
Vasile Buhăescu (12) / Vlad Motroc (83)

13.10.2018, ora 16:00
CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – CS Sportul Snagov SA 2-0 (1-0)
Philippe Nsiah (32), George Tudoran (75 – pen.)

13.10.2018, ora 20:30
AS FC Universitatea Cluj – ACS Dacia Unirea Brăila 6-1 (1-0)
Dorin Goga (11), Octavian Ursu (49, 79), Marius Coman (53, 73), Răzvan Greu (87) / Adreano van den Driest (86)

14.10.2018, ora 13:00
AFC Chindia Târgovişte – AFC UTA Arad 4-2 (2-1)
Cristian Neguţ (33, 83), Daniel Novac (40), Andrei Şerban (53) / Ciprian Rus (12, 66)

14.10.2018, ora 18:00
ACS ASU Politehnica Timișoara – AFC Ripensia Timișoara 0-1 (0-1)
Alexandru Popovici (31)

17.10.2018, ora 19:30
FC Petrolul Ploieşti – CS Mioveni 0-0 (foto)