Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Un singur gol le-a fost de ajuns celor de la U Craiova 1948 SA pentru a îşi asigura cele trei puncte puse în joc, la capătul unui meci în care Petrolul a ratat un penalty cu şase minute înainte de final.

Cu un antrenor interimar pe bancă, Dumitru Vasilică, şi fără căpitanul Gugu, oaspeţii au marcat singurul gol al partidei în minutul 12, atunci când belgianul Baeten a prins un şut de zile mari, direct în vinclul porţii apărate de Kitanov.

După marcarea golului, ocaziile au curs la ambele porţi, însă cea mai mare şansă de a marca au avut-o gazde, care au primit un penalty pe final de meci. Lovitura de la 11 metri a fost executată de ultimul venit la Petrolul, camerunezul Beleck, transferat vineri, care a trimis balonul în bara din dreapta porţii apărate de Robert Popa.

Fluierul final al arbitrului Ionuţ Coza a consemnat revenirea celor de la U Craiova 1948 SA pe primul loc în clasamentul eşalonului secund, dar şi al treilea eşec suferit pe teren propriu în actuala ediţie de campionat de către FC Petrolul Ploieşti.

Luni va avea loc penultimul meci al etapei, cel dintre CS Mioveni şi U Cluj, etapa urmând a se încheia oficial pe 4 noiembrie, atunci când a fost reprogramat meciul dintre SCM Gloria Buzău şi Viitorul Pandurii, amânat din cauza problemelor avute de oaspeţi pe motiv de COVID-19.

Iată programul şi rezultatele rundei a noua, cu roşu fiind trecute meciurile televizate:

24.10.2020, ora 11:00
CS Aerostar Bacău – ACS Fotbal Comuna Recea 2-3 (1-2)
Andu Moisi (4), Cătălin Vraciu (78) / Alin Văsălie (9), Marius Coman (35 – pen.), Ante Bakmaz (62)

ACS ASU Politehnica Timișoara – CSM Slatina 1-0 (1-0)
Cristian Scutaru (43)

AFC Unirea 04 Slobozia – AFC Dunărea 2005 Călăraşi 2-2 (1-1)
Constantin Toma (10 – pen.), Cristian Ene (70) / Bogdan Şandru (3), George Tudoran (47)

FC Metaloglobus Bucureşti – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 2-1 (1-0)
Dávid Bor (2 – aut.), Claudiu Herea (88) / Levente Bara (75)

CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – AFC Ripensia Timișoara 1-2 (1-1)
Martin Remacle (3) / Tudor Călin (43 – pen.), Cosmin Sîrbu (89 – pen.)

AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele – Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița 4-1 (4-1)
Ionuţ Cioinac (11), Albert Voinea (23), Adrian Niţă (28, 40) / Alin Dudea (31)

24.10.2020, ora 11:30
CS Concordia Chiajna – AFC Farul Constanţa 1-2 (0-0)
Florin Borţa (60) / Florin Bălan (71), Andrei Banyoi (89)

25.10.2020, ora 15:00
FC Petrolul Ploieşti – U Craiova 1948 SA 0-1 (0-1) (foto)
William Baeten (12)

26.10.2020, ora 18:30
CS Mioveni – AS FC Universitatea Cluj

04.11.2020, ora 14:00
SCM Gloria Buzău – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu

 

Articol scris de Mihai ANDRIEŞ