Foto: UTA Media Design / uta-arad.ro

Runda cu numărul 33 a confirmat matematic prima retrogradată după ce Dacia Unirea Brăila a pierdut pe teren propriu duelul cu Fotbal Club Argeş. Brăilenii au rezistat timp de o repriză, dar după pauză au primit două goluri, cu care argeşenii au obţinut toate cele trei puncte puse în joc.

CS Baloteşti a mai făcut un pas spre Liga 3 în urma eşecului suferit pe teren propriu cu FC Metaloglobus, scor 0-3, situaţia devenind complicată atât pentru Aerostar, cât şi pentru Energeticianul, ambele învinse sâmbătă. Dacă va pierde duminică meciul cu U Cluj, ACS Poli Timişoara va fi şi ea la un pas de retrogradare

Unul dintre meciurile interesante ale rundei a fost cel de la Arad, dintre AFC UTA şi ASU Poli Timişoara, care a fost tranşat de oaspeţi cu câte un gol pe repriză. Arădenii au terminat meciul în zece, după eliminarea lui Ionuţ Neagu.

În lupta pentru promovare, Clinceniul a mai făcut un pas spre primul eşalon, prin victoria cu Energeticianul, în timp ce FC Petrolul Ploieşti încă mai speră cel puţin la baraj, după succesul de la Constanţa.

Ultimul meci al rundei va fi cel mai important pentru promovare, Sportul Snagov urmând a primi luni vizita celor de la Chindia.

Iată rezultatele şi programul etapei a XXXIII-a:

04.05.2019, ora 11:00
CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – CS Luceafărul Oradea 0-0

CS Baloteşti – FC Metaloglobus Bucureşti 0-3 (0-2)
Ovidiu Herea (19), Andrei Ionescu (60), George Caramalău (75)

ACS FC Academica Clinceni – ACS Energeticianul 3-1 (2-0)
Adrian Şut (7, 21), Cristian Dumitru (89) / Cosmin Ionică (90+1 – pen.)

ASC Daco-Getica Bucureşti – CS Mioveni 1-0 (1-0)
Nicolae Muşat (22)

ACS Dacia Unirea Brăila – Fotbal Club Argeş 0-2 (0-0)
Vasile Buhăescu (52), Eduard Florescu (61)

04.05.2019, ora 13:30
AFC UTA Arad – ACS ASU Politehnica Timişoara 0-2 (0-1) (foto)
Alin Ignea (10), Alin Manea (71)

04.05.2019, ora 15:00
AFC Ripensia Timişoara – CS Aerostar Bacău 1-0 (0-0)
Adrian Popa (87)

04.05.2019, ora 15:30
ASSSC Farul Constanţa – FC Petrolul Ploieşti 0-3 (0-2)
Cristian Puşcaş (2), Şaim Tudor (9), Florin Borţa (89)

05.05.2019, ora 13:00
ACS Poli Timişoara – AS FC Universitatea Cluj

06.05.2019, ora 18:00
CS Sportul Snagov SA – AFC Chindia Târgovişte