Pe frf.ro veți descoperi după fiecare etapă din Liga 2 o statistică celor mai interesante şapte cifre ale rundei respective.

Ediţia 2016-2017 a eşalonului secund a consemnat schimbarea sistemului competiţional, prin trecerea de la formatul cu două serii la cel cu una singură şi renunţarea la faza de play-off şi play-out. Datorită numărului mare de participante, în 2016 se vor disputa şi două runde din returul campionatului.

Iată cele mai interesante şapte cifre ale rundei a 17-a:

5 eşecuri consecutive are în acest moment Foresta Suceava, fiind singura echipă din Liga 2 care nu a mai câştigat vreun punct din ultimele şase etape disputate. Ultimele puncte au fost obţinute în runda a 11-a, după un 2-1 cu CS Mioveni

10 meciuri cu gol marcat are Adrian Petre (UTA Bătrâna Doamnă) în ediţia 2016-2017 a Ligii 2, fiind jucătorul care a marcat cel puţin o dată în cele mai multe meciuri din acest sezon. În ultima etapă, arădeanul a marcat de patru ori, fiind singurul care a reuşit un "poker" de două ori în acest tur

87 de zile le-au trebuit celor de la Academica Clinceni pentru a obţine o nouă victorie în deplasare. Succesul de la Timişoara, obţinut prin golul lui Florin Ştefan, a fost al doilea al sezonului, după cel obţinut pe 24 august, la Sânmartin, în restanţa cu Luceafărul, contând pentru prima etapă

5 ani, 2 luni şi 24 de zile au trecut de când Dunărea Călăraşi a primit ultima dată cinci goluri într-un meci de campionat. S-a întâmplat pe 26 august 2011, atunci când gruparea de pe Dunăre evolua în Liga 3, fiind învinsă de CS Afumaţi cu 5-1. Ilfovenii au marcat atunci prin Vincene Toma şi Alin Zaharia, ultimul punctând de patru ori, după ce Dunărea a deschis scorul prin Marian Şerban

16 ani, 8 luni şi 8 zile este noul record pentru cel mai tânăr marcator al sezonului, fiind stabilit de Adrian Ioniţă (Chindia), în meciul cu Dunărea Călăraşi. Vechea performanţă era de 17 ani, 2 luni şi 15 zile, reuşită de Amir Jorza, în etapa a 7-a, când UTA Bătrână Doamnă a întâlnit-o pe Şoimii Pâncota, scor 6-0

0 este numărul de victorii pe teren propriu cu care a rămas în acest moment CS Baloteşti, după anularea meciurilor cu Şoimii Pâncota şi ACS Berceni. Ilfovenii nu au câştigat măcar un singur meci din celelalte şapte disputate pe teren propriu, fiind pe ultimul loc într-un clasament neoficial al partidelor jucate "acasă", cu un total de doar trei puncte, obţinut din trei remize

1 singură eliminare a fost consemnată în această rundă, cea a lui Marius Matei, fiind cea de-a patră etapă din acest sezon cu mai puţin de două eliminări. Din păcate, în actuala ediţie de campionat nu a existat nicio rundă fără eliminări de jucători