Foto: Politehnica Iaşi

De la începutul anului 2016, după fiecare etapă de campionat, în secţiunea dedicată acestei competiţii organizate de Federaţia Română de Fotbal, veţi găsi casetele de meci ale rundei respective, în format electronic.

Şi în ediţia 2021-2022, Federaţia Română de Fotbal continuă publicarea casetelor de meci după fiecare etapă, în aceeaşi formă de prezentare, actualizată doar la nivel jucătorilor Under obligatorii. Jucătorii născuţi în 2001 şi 2002 sunt marcaţi cu albastru, iar cei născuţi în 2003 sau mai tineri sunt marcaţi cu roşu.

În premieră, ca urmare a deciziei Comitetului Executiv al FRF din 27 iunie 2021, în casete vor fi trecute şi cartonaşele galbene primite de către membrii staffului tehnic

NOTĂ: au fost marcaţi cu albastru şi roşu doar jucătorii care îndeplinesc criteriul de eligibilitate prevăzut în ROAF, la articolul 45, alineat 10 şi 11, prin decizia Comitetului Executiv al FRF din 3 august 2020

Iată rezultatele şi casetele tehnice pentru meciurile din cadrul celei de a 11-a etape a sezonului regular al ediţiei 2021-2022 din competiţia Liga 2 Casa Pariurilor:

ACS Petrolul 52 – Clubul Sportiv al Armatei Steaua 2-0 (1-0)
AS FC Buzău – AFC Unirea 04 Slobozia 1-1 (0-1)
AFC Astra – AFC Dunărea 2005 Călăraşi 3-0 (0-0)
AFC Unirea Constanţa – AFC 1919 Dacia Unirea Brăila 2-0 (1-0)
ACSM Politehnica Iaşi – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 1-3 (0-2) (foto)
FC Metaloglobus Bucureşti – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 1-1 (0-0)
AFC Hermannstadt – CSC 1599 Şelimbăr 3-2 (2-0)
Politehnica Timişoara – SC FC Ripensia Timişoara 1-3 (1-1)
AS FC Universitatea Cluj – FC Unirea Dej 3-1 (2-0)
CS Concordia Chiajna – Fotbal Club Braşov 2-1 (2-1)

CASETE TEHNICE: