Duminică s-a pus punct sezonului regular al ediţiei inaugurale a Ligii Elitelor U17, competiţia numărul 1 a ţării la categoria de vârstă sub 17 ani. 24 de cluburi plus echipele celor două Centre de Excelenţă "Tricolor11", Târgu Mureş şi Timişoara, au luat startul în primul sezon al Ligii Elitelor U17. Cele 24 de cluburi au fost împărţite în mod egal în două serii, Est şi Vest, în ultima fiind incluse şi cele două echipe "Tricolor11", ambele fără drept de participare la turneul final.

În Est au mers mai departe tot Dinamo şi FC Viitorul

Situaţia de la juniorii mari s-a repetat în seria Est, acolo unde FC Viitorul a condus în clasament o bună parte din campionat, dar a pierdut şefia în favoarea celor de la Dinamo. Punctul de cotitură l-a constituit derby-ul direct din etapa a 21-a (foto, jos), disputat la Ovidiu, în care Dinamo s-a impus cu 2-0, prin reuşitele lui Ion Gheorghe şi Florin Vasile, ambii jucători de bază la satelitul dinamovist din Liga 3.

Gruparea de la malul mării a fost lipsită în acest derby de aportul mai multor titulari plecaţi cu echipa Academiei Hagi la turneul internaţional "Puskas – Suzuki Cup 2016" U17, disputat în perioada 13-16 mai, în Ungaria.

"U" Cluj a ratat calificarea în ultima etapă, pe teren propriu

Situaţia de la juniorii mari a fost la un pas de a se repeta la U17 şi în seria Vest, acolo unde "U" Cluj şi FC Ardealul ocupau primele două poziţii cu două etape înainte de final. Însă CS U Craiova, ocupanta ultimei poziţii de pe podium, a făcut scor în derby-ul direct cu studenţii clujeni, 5-1 şi au trecut pe locul secund, la golaveraj, de eşecul Universităţii profitând şi FC Ardealul care a devenit lider, cu o etapă înainte de final.

Ultima rundă a fost nerecomandată cardiacilor, cu derby-ul FC Ardealul – CS U Craiova disputat în acelaşi timp cu duelul dintre "U" Cluj şi UTA Bătrâna Doamnă. Studenţii clujeni s-ar fi calificat în semifinale cu o victorie, doar în cazul în care FC Ardealul obţinea cel mult un egal în duelul cu gruparea olteană.

Din păcate pentru "U", deşi au deschis scorul în repriza secundă a meciului cu UTA BD, clujenii s-au văzut egalaţi după doar zece minute, iar pe final de meci, când alergau după golul victoriei, au primit lovitura de graţie, prin reuşita lui Ţurcanu. Fluierul de final a consemnat ratarea calificării la turneul de la Buftea, gustul amar al înfrângerii fiind accentuat de aflarea rezultatului din derby-ul FC Ardealul – CS U Craiova, scor 0-0, care ar fi permis accesul studenţilor clujeni în semifinale, cu o victorie în faţa UTA-ei.

A doua semifinală este reeditarea ultimului act de la U19

După insuccesul de la juniorii mari, care au pierdut finala cu FC Viitorul, scor 0-8, FC Ardealul are şansa revanşei în semifinalele Ligii Elitelor U17. Cele două echipe se vor duela în a doua partidă a zilei de joi, de la ora 19:30, pe terenul de iarbă al complexului FRF de la Buftea. În cealaltă partidă, Dinamo se va duela cu CS U Craiova, în aceeaşi locaţie, dar de la ora 17:00.

Finalele se vor disputa sâmbătă, în aceeaşi locaţie, de la ora 15:30, meciul pentru locurile 3-4, respectiv 18:00, meciul pentru locurile 1-2.

Iată şi clasamentele finale ale sezonului regular:

SERIA EST

1. Dinamo 1948 22 20 0 2 89-23 60
2. FC Viitorul 22 18 3 1 81-16 57
3. CS Concordia Chiajna 22 17 3 2 58-17 54
4. ACS Performer Constanța 22 10 4 8 41-38 34
5. ACS Ceahlăul 05 Piatra Neamţ 22 10 1 11 40-56 31
6. CS Sport Team București 22 6 5 11 36-52 23
7. CSMS Iaşi 22 6 5 11 24-45 23
8. FC Voluntari 22 6 3 13 32-37 21
9. FC Petrolul Ploieşti 22 6 2 14 23-45 20
10. ASC Juventus Bucureşti 22 6 2 14 40-65 20
11. FC Farul Constanţa 22 6 1 15 18-47 19
12. LPS Suceava 22 6 1 15 32-73 19

SERIA VEST

1. ACS FC Ardealul 26 18 4 4 77-30 58
2. CS U Craiova 26 17 5 4 59-19 56
3. FC Universitatea Cluj 26 18 1 7 77-41 55
4. CS Pandurii Târgu Jiu 26 15 2 9 60-45 47
5. LPS Bihor 26 14 3 9 58-38 45
6. "Tricolor11" Timişoara 26 14 3 9 57-38 45
7. ACS Poli Timişoara 26 12 3 11 39-42 39
8. "Tricolor11" Târgu Mureş 26 12 2 12 54-53 38
9. ACS UTA Bătrâna Doamnă 26 11 4 11 49-42 37
10. FC Braşov 26 11 1 14 54-71 34
11. LPS Satu Mare 26 9 3 14 50-68 30
12. AFC Unirea 1924 Alba Iulia 26 7 1 18 44-73 22
13. AS FC Interstar Sibiu 26 4 3 19 20-59 15
14. CS Gaz Metan Mediaş 26 1 3 22 23-102 6