Campioana sezonului regular al seriei Vest din Liga Elitelor U19 a fost Universitatea Cluj, după un parcurs impresionant. Echipa pregătită de Călin Sălăgean a început campionatul cu cinci victorii consecutive, la fel ca şi cealaltă semifinalistă din seria lor, FC Ardealul, singura diferenţă dintre cele două echipe fiind golaverajul inferior al studenţilor, care i-a ţinut pe locul secund, deşi cu acelaşi număr de puncte.

Derby pe "Cluj Arena"

Au urmat patru etape de "singurătate" pe primul loc, în care "U" şi-a păstrat invincibilitatea, incluzând aici şi derby-ul cu FC Ardealul, câştigat cu 2-0. Duelul dintre cele două clujene a fost un adevărat regal, după ce meciul s-a disputat pe cel mai important stadion al oraşului, "Cluj Arena", în condiţii de Liga I.

Au fost organizate conferinţe de presă, jucătorii şi-au văzut pozele de prezentare pe plasmele arenei, iar în tribune au luat loc 780 de spectatori, care au asistat la succesul Universităţii, prin dubla lui Haţiegan.

Două înfrângeri consecutive nu i-au detronat

Runda cu numărul 11 a consemnat prima înfrângere, 1-3 cu ACS Poli, în deplasare şi a fost urmată imediat de o a doua, 0-2 cu CS U Craiova. Din fericire pentru echipa lui Călin Sălăgean, principala urmăritoare, FC Ardealul, le-a urmat "exemplul" şi a pierdut în aceleaşi etape. În schimb, ACS Poli, echipa care le-a învins pe rând pe cele două grupări din Cluj-Napoca, a preluat locul secund. Totuşi, juniorii "şepcilor roşii" au încheiat 2015 pe prima poziţie, cu un avans de trei puncte în faţa timişorenilor.

Nu au mai cedat fotoliul de lider până la final

După o pauză de aproape patru luni, sezonul s-a reluat cu o lună aprilie foarte aglomerată, în care s-au disputat şapte etape. În ciuda ritmului alert, elevii lui Călin Sălăgean nu au mai coborât de pe primul loc al seriei Vest. Nu au lipsit emoţiile, după eşec suferit pe teren propriu cu Olimpia Satu Mare, care i-a dus în situaţia de a fi la egalitate de puncte cu ACS Poli timp de trei etape, dar cu un golaveraj superior, care i-a păstrat în fotoliul de lider.

Aceeaşi Olimpia Satu Mare a învins-o şi pe ACS Poli, în etapa a 19-a, moment din care "U" s-a distanţat în fruntea clasamentului. Clujenii au încheiat sezonul en-fanfare, cu o victorie în ultima etapă în faţa timişorenilor, rezultat care i-a trimis pe aceştia pe locul trei şi i-a ajutat pe cei de la FC Ardealul să prindă turneul final.

Moruţan şi Janos au marcat în Liga 2

Evoluţiile bune ale juniorilor clujeni le-au adus promovarea la prima echipă. Dintre jucătorii care au prins lotul de 18 la Liga 2, doi au reuşit să îşi treacă numele pe lista marcatorilor.

Este vorba de golgeterul clujenilor din Liga Elitelor U19, Norbert Janos (foto, numărul 7) şi căpitanul Olimpiu Moruţan. Alături de aceştia au mai cochetat cu echipa mare şi Alex Dulca, Berci, Manu şi Haţiegan, ultimii doi fără a primi botezul eşalonului secund.

Revanşă pentru finala din 2014

Semifinala cu FC Viitorul va fi reeditarea ultimului act al sezonului 2013-2014 al competiţiei dedicate juniorilor sub 19 ani, în care constănţenii s-au impus cu 1-0, astfel că meciul de la ora 18:30 va fi un prilej de revanşă pentru clujeni.

"La inceputul acestui campionat, ne-am propus o clasare care să ne permită să participăm şi anul viitor, dar, având seriozitate în pregătire şi fiind un grup foarte disciplinat, am reuşit performanţa de a termina pe primul loc. Jucătorii au rămas concentraţi la obiectivele noastre şi printr-o atitudine de excepţie am reuşit să ne autodepăşim şi să ne calificăm în semifinalele Ligii Elitelor U19", a declarat antrenorul Călin Sălăgean.

Mihai ANDRIEŞ