Marea finală a competiției numărul unu a țării la categoria de vârstă sub 19 ani a avut loc sâmbătă, 21 mai, la Mogoşoaia, cu începere de la ora 17,30 şi le-a adus faţă în faţă pe FC Ardealul şi pe FC Viitorul. În semifinale, FC Ardealul a trecut de Dinamo cu 4-2, iar FC Viitorul a dispus de "U" Cluj după executarea loviturilor de departajare.

În finala mică, pentru locurile 3-4, victoria a revenit celor de la "U" Cluj, care au învins pe Dinamo la loviturile de departajare, cu scorul general de 9-8. După timpul regulamentar, tabela a arătat 3-3, în timp ce la pauză scorul a fost 1-1.

FC Viitorul s-a impus cu 8-0, câștigând prima ediție a Ligii Elitelor Under 19 şi va reprezenta România în UEFA Youth League, ediția 2016-2017, pe ramura campioanelor naţionale.

La festivitatea de premiere s-au acordat şi două premii speciale, pentru cel mai bun portar, Arpad Tordai şi cel mai tehnic jucător, Florinel Coman, ambii de la FC Viitorul.


FLUIER FINAL. FC Viitorul a devenit campioana României la juniori Under 19, pentru a cincea oară consecutiv şi a cucerit primul trofeu al Ligii Elitelor U19. Gruparea pregătită de Vasile Mănăilă va reprezenta România în UEFA Youth League pentru a doua oară consecutiv.

Min.84, 0-8: O altă rezervă îşi trece numele pe lista marcatorilor, Doru Dumitrescu de la FC Viitorul

Min.81: Ţapoi îi ia locul lui Neamţ

Min.80, 0-7: Manole înscrie pentru Viitorul

Min.76, 0-6: Cicâldău îşi trece numele pe lista marcatorilor, indeplinind o formalitate de la câţiva metri de poartă

Min.70: Ciobanu este găsit liber în careu, dar trage în Potcoavă

Min.64: Are loc ultima schimbare a Viitorului, portarul Tordai fiind schimbat cu rezerva Dur-Bozoancă

Min.57: Asediu la poarta lui Potcoavă, care intervine salvator în două rânduri

Min.54: Cristi Ene îi lasă locul lui Manole

Min.46: Viitorul a efectuat trei schimbări la pauză: Doru Dumitrescu, Andrei Rusu şi Tiberiu Căpuşă i-au înlocuit pe Casap, Dragoş Nedelcu şi Rogoza

PAUZĂ

Min.42: a doua schimbare la FC Ardealul, Jude fiind schimbat cu Şerban Covaci

Min.40: şut violent, din alergare, al lui Cristi Ene, dar Potcoavă parează spectaculos

Min.39, 0-5: Florinel Coman înscrie din nou, cu un şut lângă bară

Min.37: Căpitanul Ardealului, Alexandru Roşca, este eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene. Imediat are loc şi prima schimbare a meciului, Mocanu, cel care a ratat penalty-ul, fiind înlocuit cu Feraru

Min.34: Execută Nicuşor Mocanu, care trimite în stânga, dar Tordai apără 

Min.33: Drăghici ia o acţiune pe cont propriu, intră în careul advers şi este faultat în dreptul punctului cu var, obţinând un penalty

Min.29: Casap trece milimetric pe lângă un balon centrat în faţa porţii lui Potcoavă

Min.25, 0-4: lob al lui Cicâldău peste apărarea clujeană, Coman ţâşneşte spre poarta lui Potcoavă şi înscrie

Min.21, 0-3: Cicâldău este găsit perfect cu o pasă în interiorul careului advers şi înscrie pe lângă Potcoavă

Min.15, 0-2: Încercare de centrare a lui Coman, care este contrat de un adversar. Balonul ia o traiectorie ciudată, se duce spre buturile clujene şi îl surprinde pe Potcoavă, care, în încercarea de a respinge, îl trimite în propria poartă

Min.9, 0-1: Dragoş Nedelcu deschide scorul cu un şut de la 30 de metri

Fluier de start

FC Ardealul: 30. Potcoavă – 14. Bituleanu, 21. Seb. Oltean, 6. Băghiceanu, 7. Neamţ – 8. D. Cozma, 2. Drăghici, 19. Prejmerean – 9. N. Mocanu – 22. Jude, 10. Al. Roşca (cpt.)
Antrenor: Călin Moldovan
Rezerve: 27. Farkaş – 3. Feraru, 5. Ş. Covaci, 15. H. Rus, 17. R. Varga, 18. Ţapoi

FC Viitorul: 1. Tordai –  2. Rogoza, 5. Dr. Nedelcu, 6. Kilyen, 3. D. Panait – 8. Casap, 4. Iani, 10. Cicâldău (cpt.) – 7. A. Ciobanu, 9. Cr. Ene, 11. Fl. Coman
Antrenor: Vasile Mănăilă
Rezerve:
12. Dur-Bozoancă – 14. D. Dumitrescu, 15. Căpuşă, 17. Vîlcea, 18 M. Ene, 21. M. Manole, 22. A. Rusu

Finala mare va fi condusă la centru de Marian Barbu (Făgăraş), asistat de Marius Florin Badea (Râmnicu Vâlcea) şi Ionuţ Marius Bobe (Videle), al patrulea arbitru fiind Andrei Moroiţă (Ploieşti).