La o privire asupra clasamentelor din cele două competiţii, create în această vară de Federaţia Română de Fotbal, iese în evidenţă performanţa celor de la Ardealul Cluj, ale căror echipe nu au pierdut niciunul din cele trei meciuri disputate până acum.

Echipa U19 ocupă locul 1 în seria Vest, cu punctaj maxim, dar la egalitate cu U Cluj; ambele echipe au 9 puncte şi golaveraj plus 8, dar studenţii au mai puţine goluri marcate. La U17, Ardealul are 7 puncte din 9 posibile şi ocupă locul secund în serie, la egalitate cu liderul CS U Craiova, dar cu un golaveraj mai slab.

FC Viitorul şi Dinamo se laudă şi ele cu o performanţă asemănătoare cu a celor de la Ardealul în sensul că nu au pierdut niciun meci dintre cele disputate la ambele categorii de vârstă, însă cele două cluburi au jucat doar câte două partide la U17. Dacă la U19, atât Dinamo, care este liderul seriei Este la golaveraj, cât şi Viitorul au procentaj 100%, în schimb la categoria mai mică de vârstă, bucureştenii au două victorii din două meciuri disputate, faţă de o victorie şi un egal ale echipei de la malul mării.

PROGRAMUL ETAPEI A IV-A LIGA ELITELOR U19

Runda a patra începe sâmbătă dimineaţa cu câte un meci programat de la ora 10:00, Gaz Metan Mediaş – Olimpia Satu Mare la U19 şi UTA Bătrâna Doamnă – FC Braşov la U17. Majoritatea partidelor vor avea loc tot sâmbătă, de la orele normale de disputare, 12:00 la U19 şi 14:00 la U17. Duminică se vor disputa patru meciuri la U19 şi trei la U17.

PROGRAMUL ETAPEI A IV-A LIGA ELITELOR U17

Înaintea rundei care va avea loc în acest week-end, în fruntea clasamentului Ligii Elitelor U19 se află Dinamo, Ceahlăul, Farul şi Viitorul în seria Est, respectiv Ardealul şi U Cluj în seria Vest, toate cu câte 9 puncte. În Liga Elitelor U17, ACS Ceahlăul 05 are trei victorii din trei posibile în seria Est, iar CS U Craiova şi Ardealul împart locul 1 în seria Vest, cu câte 7 puncte.