UPDATE: Arbitrul celei de-a doua semifinale, Universitatea Cluj – FC Viitorul, va fi Laurențiu Ionașcu din Buzău. 

Comisia Centrală a Arbitrilor a anunţat miercuri, 4 mai, componenţa celor două brigăzi care au fost delegate pentru semifinalele ediţiei inaugurale a Ligii Elitelor U19. Observatorul de arbitri al ambelor partide a fost desemnat George Ionescu, în timp ce observator de joc va fi Dan Ionescu, ambii din Bucureşti.

Brigadă din Dâmboviţa la prima semifinală

Prima semifinală, programată joi, 5 mai, de la ora 16:00, le va aduce faţă în faţă pe Dinamo şi FC Ardealul. Partida îl va avea la centru pe Ionuţ Valentin Iugulescu (foto, dreapta), ajutat la linii de Adrian Ionescu şi Florin Pucheanu, în timp ce al patrulea oficial este Cristian Catană. Cu excepţia celui de-al doilea asistent, care este din Ulmi, toată brigada este din Târgovişte.

Central din Ilfov, asistenţi şi rezervă din Bucureşti în a doua semifinală

Cel de-al doilea meci al zilei de joi le va opune pe Universitatea Cluj şi FC Viitorul, partida urmând a începe de la ora 18:30. La centru va conduce Ionuţ Coza (foto, principal) din Cernica (Ilfov), ajutat la margine de bucureştenii Cosmin Vatamanu şi Mihaela Ţepuşă, în timp ce Sergiu Anton (tot din Bucureşti) a fost desemnat ca rezervă.

Ambele semifinale se vor disputa pe terenul central al Complexului Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia.

Mihai ANDRIEŞ