Foto: Facebook FC Rapid 1923 Juniori

Astăzi, 2 octombrie, au loc meciurile etapei cu numărul 7 din Liga de Tineret. Și în această rundă ne așteaptă dueluri interesante în lupta pentru un loc în play-off-ul competiției.

După victoriile înregistrate în etapa precedentă, Rapid și Petrolul se întâlnesc în meci direct în runda cu numărul 7 a Ligii de Tineret. Prahovenii se află la un singur punct în spatele giuleștenilor, pe locul 4 în clasament. De asemenea, la un punct în spatele Petrolului se află CSA Steaua, formație ce întâlnește Concordia Chiajna, singura echipă ce a reușit să nu piardă toate punctele în întâlnirea cu Farul Constanța din acest sezon. Duelul dintre primele două clasate, FCSB și Farul Constanța, ce trebuia să aibă loc în etapa precedentă, a fost amânat pentru data de 5 octombrie, cele două formații având mai mulți jucători la loturile naționale de tineret ale României. Acum, cele două formații vor întâlni echipele FC Voluntari, respectiv AFC Botoșani.

În urma înfrângerii dîn etapa precedentă în fața celor de la Ripensia Timișoara, scor 0-1, CFR Cluj a pierdut primul loc în clasament. În această rundă, clujenii primesc vizita Universității Craiova, craiovenii venind după 2 victorii în ultimele 2 etape jucate. Liderul seriei, UTA Arad, joacă în deplasare împotriva celor de la LPS Banatul Timișoara, formație cu un singur succes înregistrat în acest campionat, chiar în prima etapă a sezonului. Universitatea Cluj continuă cursa de urmărire pentru primul loc, aceștia urmând să joace împotriva celor de la AFK Csikszereda, în deplasare. Ciucanii rămân în continuare singura formație din cele două serii care nu a cunoscut gustul victoriei. În plus, un succes al celor de la Sepsi OSK Sf. Gheorghe în această rundă ar face ca formația din Miercurea Ciuc să nu mai aibă nicio șansă matematică de a intra în play-off.

Programul etapei a 7-a

SERIA EST

Duminică, 2 octombrie – ora 12:00

ACS Petrolul 52 – FC Rapid 1923

Politehnica Iași – SC Dinamo 1948

LPS Buzău – ACS Sport Team

Concordia Chiajna – CSA Steaua

FCSB – FC Voluntari

AFC Botoșani – Farul Constanța

SERIA VEST

Duminică, 2 octombrie – ora 12:00

AFK Csikszereda – Universitatea Cluj

LPS Banatul Timișoara – UTA Arad

CFR Cluj – Universitatea Craiova

Kids Tâmpa Brașov – Ripensia Timișoara

Campionii FC Argeș – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Politehnica Timișoara – ACS Viitorul Cluj