Florin Bratu reacționează in meciul de fotbal dintre CS Dinamo Bucuresti si FC Dinamo Bucuresti, din cadrul Cupei Romaniei Betano, desfasurat pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucuresti, marti 28 octombrie 2025. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

O perspectivă inedită asupra raporturilor de palmares în competiția Liga 2 Casa Pariurilor privind toți antrenorii principali ai formațiilor angrenate în acest sezon!

Cum arată cruciada antrenorilor cu cel mai bun palmares împotriva rivalilor din prima etapă pe 2026? Ce concluzii oferă harta duelurilor disputate până azi între cei 22 de tehnicieni astfel încât prin filtrul statisticii să putem contura eventual și ce ne așteaptă în confruntările ce urmează?

Iată concluziile spectaculoase, raportate la prima etapă ce se va disputa în acest an, runda cu numărul 22 din cadrul sezonului regular programată luna viitoare.

Cinci dueluri în premieră!

Întâi de toate, etapa 22 ne va aduce nu mai puțin de 5 premiere! Mai exact, cinci dueluri între antrenori care nu au mai avut până acum șansa să se dueleze în partide oficiale la nivelul primelor două eșaloane sau în Cupa României.

Așadar, cruciada palmaresului ridică, dincolo de miza obiectivului echipelor, și miza personală când vine vorba de statisticile carierelor pentru acești tehnicieni.

Duelurile în premieră vor fi:

  • Florin Bratu (CS Dinamo București) vs Ovidiu Burcă (Sepsi OSK);
  • Andrei Cristea (Concordia Chiajna) vs Florin Maxim (Corvinul Hunedoara);
  • Dinu Todoran (CS Tunari) vs Eugen Beza (CSC Șelimbăr);
  • Tibor Selymes (Politehnica Iași) vs Alexandru Botoș (Olimpia Satu Mare);
  • Vasile Neagu (CS Afumați) vs Florin Fabian (CSC Dumbrăvița).

Patru confruntări de… luat revanșa „la retur”

Alte patru dueluri între antrenori își consumă actul secund al raportului de palmares după ce, în fiecare dintre cazuri, adversarul s-a impus și oponentul forțează acum egalitatea. Așadar, câte un singur duel până acum în palmares între următorii tehnicieni la nivel de L1, L2 sau Cupa României, fără să existe vreo remiză.

  • Nicolae Grigore (Gloria Bistrița) vs Cristi Pustai (Ceahlăul Piatra Neamț) – bilanț: 0-1;
  • Florin Pîrvu (FC Voluntari) vs Daniel Oprița (Steaua București) – 1-0;
  • Claudiu Niculescu (CSM Slatina) vs Alecsandru Popovici (Muscelul Câmpulung) – 1-0;
  • Erik Lincar (FC Bihor Oradea) vs Eusebiu Tudor (ASA Tg. Mureș) – 1-0.

Stoican, cel mai important avantaj din etapă asupra oponentului

În cazul a doar două dueluri din etapa 22 vorbim de antrenori care au în spate un trecut al confruntărilor directe ceva mai consistent, dar fără a fi impresionant.

În Metalul Buzău – FC Bacău, oricine ar câștiga ar aduce tehnicianul în avantaj față de rival, în vreme ce la CSM Reșița – Chindia Târgoviște, Ilie Poenaru poate spera doar să mai echilibreze diferența!

  • Valentin Stan vs Costel Enache – bilanț: 1-1;
  • Flavius Stoican vs Ilie Poenaru – bilanț: 2-0, plus o remiză.